Io cu cine votez?

Redactia de la televiziunea unde lucrez nu are cine stie ce vaste incaperi. Chiar si asa, nu ne intalnim prea des unii cu altii pe-acolo. Avem insa, un loc unde ne strangem la babele alea in fata puscariei si ne punem pe taina: in capu` scarilor. Acolo e locul de fumat, barfit, comentat si argumentat. Nu ne vedem prea des la culoare acolo, da` azi fu una din zilele alea in care, dintr-o greseala, facuram cloaca in capu` scarilor. Ne aprinsaram tigarea sa nu ne mearga gura chiar pe sec si incepuram sa discutam. Despre ce?! Pai cum despre ce? Evident, despre subiectul zilelelor astora. Despre campania electorala. Am prins toti acum patru ani prima campanie de uninominale. A fost crunt atunci. Am muncit ca apucatii. Nu aveam timp in 18 ore nici sa ne ducem pe la buda. Ne alergau candidatii ca pe niste caini de povara. Lupta era acerba, iar partidele scosesera la inaintare ce aveau mai bun. Pe listele de acum patru ani erau nume ca: Radu Berceanu si Cristina Calangiu. Nu mi-i mai amintesc pe candidatii PSD-ului, pentru ca, in campania aia, mi se trasase sarcina de la stapanire sa fiu cu ochii pe PDL. Ne certam ca turbatii in redactie pe cine cu cine voteaza, avand fiecare alta parere politica. Ne curgea sangele in vene si ne uitam la toata imbulzeala aia de oameni destepti.
Stateam, cum spuneam, azi in capu` scarilor. Fumegand, ne intrebam disperati unul pe altul: ba, cu cine votezi? Si dupa ce ne-am intrebat asa vreme de vreo doua tigari sudate, am tras concluzia finala: ba nene, n-ai cu cine vota tura asta. Singurul rasarit e Mihai Fifor. Si nu o spun ca sa ii fac vreun favor politic ci pentru ca l-am cunoscut de pe vremea cand era doar om de cultura si omul chiar duce dupa el o doza sanatoasa de materie cenusie. In rest...D-zeu cu mila. PP-DD-ul are o serie de batranei pe care i-as duce in parc sa se joace cu nepotu-meu, in niciun caz nu in Parlament, ARD-ul are o lista de la care ma abtin sa comentez, iar USL-ul se bazeaza pe votul politic, ca politicieni cam lipsa. Ma uitam ca la Bucuresti candideaza si nea` gheo ala, cum naiba il cheama pe acneicu` ala de la Hi-q. Un cameraman dadu o vorba mareata: ba, Dobrisanco, trebuia ba sa candideze si la noi Enceanu, ca iesea, ba. Cu ocazia sezatorii de pe scari aflai si in ce colegiu sunt, ca ma cam depasise impartirea. La final de tigare, ma scarpinai in cap, ma uitai la toti oamenii aia la fel de debusolati ca si mine, si ma intrebai, poate pentru prima data de cand am drept de vot: eu cu cine mama dracu` votez?

Cum se scrie pentru ziar? Ghid practic pentru pseudo-jurnalisti

De vreo saptamana ma chinui sa ma abtin. Sa nu ma apuc sa dau lectii de presa cretinilor, dar iaca-ta, nu ma mai rabda cateaua de inima. Ca atare, daca tot e sa ma apuc sa invat unul, macar sa aflati toti cum se face. O sa incepem cu inceputul. In primul rand, orice material de presa, reportaj, ancheta, articol, are la baza o stire. Banala stire de cinci randuri, cum este numita in presa, sta la baza oricarei scrieri. Stirea de cinci randuri raspunde la cinci intrebari. Cei cinci "w" din limba engleza, si sunt urmatoarele: cine? (este autorul evenimentului), ce? (s-a intamplat), unde? (s-a desfasurat evenimentul), cand? (a avut loc), de ce? (s-a putut intampla), cum? (s-a desfaurat). Fara raspunsurile la aceste intrebari, sau macar la primele patru nu poate exista o stire de presa. Exemplul este simplu. "Un om a muscat un caine dupa ce patrupedul l-a latrat cand s-a dus sa duca gunoiul. Incidentul a avut loc ieri. Omul sustine ca a recurs la acest gest pentru ca s-a simtit poluat fonic de latrat. Patrupedul este in afara oricarui pericol. Omul este cercetat de politie pentru muscaturi cauzatoare de turbare." Evident, exemplul este unul inventat. De aici, stirea se poate tranforma in articol, fiecare intrebare fiind dezoltata, in ancheta, cautadu-se mult mai serios raspunsul la fiecare intrebare sau in reportaj. Reportajul, ca acolo o sa ajung cu povestea, este singura specie jurnalistica ce ii permite reporterului sa aduca opinii personale.  Este considerat opera literara a presei, fiind de multe ori considerat literatura facuta pe coltul mesei. La reportaj ai condei, sau nu ai. Presupunem insa ca nu stii daca ai sau nu, si incerci. In primul rand, ai in minte intrebarile de mai sus. Cum spuneam, astea sunt formula la care raspunde orice in scriere. Apoi, gasesti un subiect de reportaj. O data gasit subiectul, te duci la fata locului si memorezi: miros, peisaj, fizionomii, gesturi. Fiecare amanunt in parte iti va folosi apoi cand te pui pe scris. Dupa ce ai memorat, ai aflat, ajungi in redactie si incepi sa iti incerci norocul. Sa luam un exemplu de reportaj execrabil si sa vedem cu s-ar fi putut face. 

Spovedania ultimei bocitoare profesioniste

MIERCURI, 31 OCTOMBRIE 2012 16:22

CĂTĂLIN PRAJA

AFIŞĂRI: 17

Undeva lângă Craiova, la nici 8 kilometri, tradiţia bocitoarelor încă se mai păstrează. O tradiţie pe cale de dispariţie, după cum bine se vede când ne uităm că într-un sat care acum câţiva zeci de ani aduna zeci de bocitoare, azi a mai rămas doar una.

Pentru Ioana Măciuceanu, ultima bocitoare din Bucovăţ, ritualul funerar practicat înainte de mai toate femeile din sat a ajuns atât o moştenire, cât şi o sursă de venit. Legată sufleteşte de tradiţia moştenită de la bunica ei, femeia mărturiseşte că banii primiţi de la rudele decedaţilor se dovedesc a fi din ce în ce mai puţini odată cu accentuarea crizei, dar că acest lucru nu o face să renunţe. Desfăşurarea ritualului o face să stea plecată de acasă şi timp de câte o săptămână.

Buuuunnn. In primul rand, titlul. La noi nu se spovedeste nimeni, ca nu suntem popi si nici cel mai bun prieten al omului. Reporterul de mai sus voia sa gaseasca un titlu cu carlig, inteleg, dar a uitat carligul. Mai indicat ar fi fost, de exemplu: "Povesti de langa taramul mortii" sau "Meserie de final de drum" sau orice alte idei pe tema data. Apoi, ultima asta, nu este reala, ca bocitoare mai sunt o gramada. E Doljul plin de ele. Lasam titlul, trecem la text. "Cine" nu exista in mod cert, dar, de multe ori se foloseste  "chapeau", sau palarie in franceza pentru a introduce cititorul in atmosfera pe care urmeaza sa o creezi. In cazul nostru, "chapeau" ar trebui sa fie prima parte. Din prima proporzitie aflam ca traditia bocitoarelor se pastreaza, dar nu se stie exact pe unde, ca a uitat sa ne spuna locatia. Din a doua fraza, sa vezi dracia dracu` ca nu se prea mai pastreaza, ca e pe cale de disparitie, si ca mai e numai una, mandra in toate cele. Deci, m-a lamurit, de nu s-a mai putut. Ca sa pricep si eu, si papaditul ala care imi citeste dejectiile literare ceva, ar fi trebuit sune ceva de genul: "Despre ele se putea spune ca fac legatura dintre viata si moarte. Duc lacrimile si durerea celui care a fost tata, prieten, bunic pe lumea cealalalta, sa fie auzite acolo, sa fie stiute. Pe vremuri, erau multe. Li s-a spus mereu "bocitoare", pentru ca asta este slujba lor, sa boceasca mortii. Acum insa, la Bucovat, la o aruncatura de bat de Craiova, a mai ramas doar una". Nu spun ca eu am ales cea mai buna varianta, scrisa in graba si sila, fara sa fi vazut subiectul in teren, fara sa-l fi simtit, dar macar sunt pe aproape de ceea ce ar fi trebuit sa scrie personajul luat ca exemplu. Trecem la text. La text m-am blocat. Nu stiu cum l-as putea corecta. Probabil, daca mi s-ar da textul asta in redactie, la corectat, l-as arunca la gunoi si l-as cere complet refacut. Nu are nimic....Ma rog...sa il refacem: "Ioana Maciuceanu a ramas ultima bocitoare din Bucovat. A furat "meseria" bocitului de la bunica ei". Si aici eu, una m-am blocat. Care dracu` e domnu` reporter atmosfera in care cititorul ar trebui sa vada ce ai vazut tu? Cum arata Ioana? E inalta, slaba, scunda? are ochii mici, mari? e blonda, bruneta? miroase a tamaie, sau a channel? in ce e imbracata? incaltata? cum merge? leganat sau nu? ce face cand vorbeste? isi freaca mainile sau isi da ochii peste cap? unde dracu` e portretul femeii astia? Mergem mai departe.

Moştenire de familie

„Am moştenit asta de la familia mea. Nu a fost greu să deprind aceste trucuri”, a declarat Ioana Măciuceanu, din comuna Bucovăţ. Trăieşte într-o casă simplă, are doi copii şi un soţ acasă, iar bocitul pentru ea a devenit normalitate. ”Lumea mă cheamă. Deja s-au învăţat cu mine. Nu există multe înmormântări la care eu să nu fiu prezentă”, a subliniat Ioana Măciuceanu. Nu e privită ciudat. Mulţi sunt uimiţi că, la o vârstă destul de mică, are sângele rece de a face aşa ceva. Părerile despre ceea ce face Ioana Măciuceanu sunt împărţite. „Fiica mea şi acum îmi spune că nu ar putea să facă aşa ceva, dar cu toate astea noi o respectăm pentru ceea ce face”, a declarat Mărioara Chirchiliuc, vecina de peste drum a Ioanei.

Cati ani au copiii? Sotul? Munceste? Cat de simpla e casa? Cine este fiica lu` Marioara asta? Ce face ea? Cum arata Marioara? Patru, domnule reporter! PATRU! Si cam asa arata cam tot materialul, pe care vi-l pun mai jos, sa va lamuriti singuri. http://boomedia.ro/social/social/reportaj/2323-spovedania-ultimei-bocitoare-profesioniste . Acum, dupa ce am discutat cum un text poate sa fie scrie cu picioarele de catre un personaj lipsit de bunul-simt fara de cititorul sau, o sa va spun si de ce nu are raspuns la nici una din intrebarile de mai sus. Ne-am apucat noi, o gasca de ziaristi mai de la tara, de la Craiova, aflati la opt kilometri de Bucovat si am aflat ca, Ioana asta nu exista, iar in Bucovat nu mai sunt bocitoare de ani de zile. Pe la Marsani mai sunt vreo zece, da` nici picior de ele pe la Bucovat. Si revin la stirea, de la care am plecat. Stirea, ca sa poata exista, trebuie sa fie reala. Doar asa ea poate sa fie transformata in articol, ancheta, reportaj! Rusinica baiete!