Interviu Claudiu Manda

A fost cel mai tânăr deputat din PSD şi este unul dintre cei mai tineri politicieni. A făcut carieră într-un domeniu în care mulţi renunţă după primii ani şi în care miza este una uriaşă: politica. Preşedinte al PSD Dolj, Claudiu Manda se laudă cu un copil frumos şi cu o carieră de politician.

Reporter: De ce v-aţi apucat de politică? Puteaţi să fiţi contabil şef la “S.C. Electricianul S.A., puteaţi să vă alegeţi orice altă activitate. De ce tocmai politica?

Claudiu Manda: Când am intrat în politică eram student. Am continuat facultatea şi mă pregăteam să devin economist, să mă duc la Garda Financiară. Eu am terminat Facultatea de Studii Economice. M-am apucat de politică imediat după alegerile din 1996, în ianuarie 1997, ca orice om atras de dezbaterile de la televizor. Am intrat în PDSR, partidul care pierduse alegerile, dar cu care eu votasem, cu gândul că vin să îi ajut, să ne luăm revanşa, să câştigăm următoarele alegeri. Aşa credeam eu la vârsta aceea. Şi mi-a plăcut. De aceea am rămas în politică. Multă vreme eram, cred, singurul tânăr care intrase în PDSR în vremea respective. Eram considerat spion ţărănist infiltrat între PDSR-işti. Nu le venea să creadă că vine un student la PDSR. Aşa era partidul la vremea aceea. Am rămas pentru că mi-a plăcut, pentru că am găsit oameni alături de care am putut să cresc, să construiesc, să dezvolt proiecte. Au venit şi alţii după mine şi uite aşa suntem ce suntem şi unde suntem acum.

R: Aveţi o relaţie foarte frumoasă cu fiul dumneavoastră. Cum se împacă meseria de politician cu cea de tată? Cât timp aveți pentru el?

C.M.: C.M.: Sunt momente şi momente. Sunt momente în care sunt foarte aglomerat în viaţa politică, în perioada aceasta de campanii electorale, dar în rest sunt mai liber. Mă înţelege pentru că s-a născut într-o familie de oameni implicaţi în politică. Ori de câte ori reuşim să fim împreună valorificăm foarte mult aceste momente. Avem o relaţie specială, foarte apropiată. De foarte mic a avut o atracţie faţă și reciproca este, evident, valabilă.

R: Ce hobby-uri aveți?

C.M.: Sunt un tip sportiv de felul meu. Îmi place să fac sport: atletism, baschet, fotbal merg la sală. Am avut un episod în care am fost și motociclist pe o Yamaha R1, dar am renunțat acum câțiva ani la ea. Îmi plac în continuare motocicletele.

R: Aţi fost ales deputat de foarte tânăr. Nu v-a copleşit responsabilitatea unei astfel de funcţii?

C.M.: Nu. În Parlament sunt două curente: unii care spun că trebuie să ajungi în Parlament când eşti deja bătrân, când ai deja foarte multă experienţă cumulată, când ştii foarte multe lucruri, când eşti trecut prin viaţă, pentru că atunci când faci legi trebuie să ştii să dai înapoi, și alții care susțin că în Parlament este o experienţă pe care o poţi căpăta indiferent de vârsta pe care o ai, alături oameni valoroşi, studiezi destul de mult, citeşti mult, poţi să te implici foarte mult, ai această libertate cum ai şi libertatea să nu faci absolut nimic şi eventual să nu mai fi ales a doua oară. Cam asta este singura penalitate pe care o poţi avea după ce intri în Parlament. Aşa că eu am intrat în Parlament fără să simt vreo presiune. Aveam foarte multă activitate, la nivelul administraţiei locale fusesem consilier local, eram preşedintele organizaţiei de tineret, eram secretarul general al organizaţiei naţionale de tineret, al doilea după Victor Ponta, eram vicepreşedinte la PSD Dolj, lucrasem în administraţie. Am intrat pentru că la vremea respectivă ajunsesem la concluzia că e nevoie să împrospătăm şi să întinerim clasa politică, inclusiv în Parlament, deci normal că trebuiau să fie şi tineri în Parlament. A fost o competiţie internă. Eu am candidat cu parlamentari în exerciţiu, cu oameni cu mai multă notorietate politică decât mine, ceea ce m-a bucurat, pentru că a fost, dacă vreţi, o certificare a PSD-ului de atunci că partidul pariază pe oameni tineri pentru că m-am regăsit printre ei. La vremea respectivă, fiind chestiunea cu lista, mă gândeam să mă întorc din Parlament şi îmi doream să fiu viceprimar. Era o dorinţă pe care o aveam şi inclusiv o etapă în cariera mea. În vară venise şi Victor Ponta să mă susţină să devin viceprimar. Am pierdut la un vot la competiţia internă şi mă aşteptam, după ce câştigasem mandatul de parlamentar să pot să renunţ la mandatul de deputat, să vină următorul pe listă ca parlamentar şi să mă întorc eu, că nu aveam cum să le fac pe amândouă, în consiliul local ca viceprimar. Din păcate atunci am pierdut alegerile şi nu puteam să mai discut de opţiuni de carieră pentru alţii, ca atare am rămas în slujba de parlamentar. Am fost în primul an parlamentarul cu cele mai multe amendamente la legea bugetului de stat. Am avut amendamente mai multe decât grupuri politice la un loc. Sigur că nu este o experienţă suficient de mare ca să pot să fiu văzut bine şi cu ochiul pe care îl mai are Băsescu.

R: Se spune că sunteţi un adversar politic redutabil şi că adversarii politici se tem de dumneavoastră.

C.M: Nu ştiu dacă se tem sau nu de mine adversarii politici. În general, cu  adversarii mei politici direcţi, în competiţiile pe care le-am avut am reuşit să am victorii la rezultate destul de mari. Au fost și competiţii în care am pierdut, la rezultat mai strâns. Nu m-am uitat să văd cât de mult sunt ei de copleşiţi. Până la urmă ca om politic, atunci când este competitie, şi competiţia e pe voturi, sigur că mă lupt foarte tare. Numai că în politică competiţia nu durează doar de o lună de zile. Nu poţi să te duci doar în perioada de campanie din poartă în poartă şi să spui cine eşti tu, cât de înalt eşti sau cât de brunet şi să te voteze omul, ci trebuie ca şi în cei patru ani, între campanii, să fii acolo, să îi asculţi, să îi ajuţi, să vezi ce poţi să faci pentru ei, iar în momentul în care vine campania electorală omul să spună: “da, te ştiu, am venit la tine, ţi-am sesizat problema aceea, ai rezolvat-o sau nu, ai făcut, nu ai făcut, te susţin sau nu te susţin.” Așa se face că, oamenii care vin pentru prima dată în competiţie cu mine sau cu altcineva cu aceeaşi experienţă ca a mea, să aibă foarte puţine şanse de victorie.

R: V-a afectat în vreun fel reacţia pe care Traian Băsescu a avut-o la numirea dumneavoastră ca ministru?

C.M.: Nu. Eu am fost în cele două variante de guvern ale lui Victor Ponta, vehiculat ca nume. Am fost propus de Victor Ponta şi ştiam lucrul ăsta. Am fost felicitat atunci de foarte mulţi oameni, dar eu le tot spuneam: „stați să se termine, să vedem”. Ştiam că mai este un hop. Nu mă aşteptam ca domnul Băsescu să mă aprecieze. Până la urmă, dacă se uită cât a luat partidul domniei sale în Dolj, de când sunt eu preşedinte, e un scor care probabil nu îi convine foarte mult. Dacă ne uităm la cât a luat PDL-ul în Dolj, partidul dânsului de suflet, la fel, ne putem uita la cifre, adică nu mă aşteptam să mă placă. Am nimerit şi într-o perioadă în care cred că ar fi respins pe oricine, indiferent din ce motive.

R: Care este sfatul pe care îl aveţi pentru un tânăr care vrea să îşi facă o carieră din politică?

C.M.: Să fie foarte serios, să fie consecvent, să fie tenace, dar să fie foarte serios. O carieră se construieşte etapă cu etapă, pe termen lung. Dacă încerci să păcăleşti pe cineva să fii aşa, şugubăţ şi cu coatele ascuţite şi şmecheraş poţi să păcăleşti unul, poţi să păcăleşti doi, poţi să păcăleşti un grup o dată, dar a doua oară nu mai reuşeşti să îi mai păcăleşti. Poate reuşeşti, poate, prin excepţie, şi a doua oară. Eu eram şi expert contabil şi lucram în zona privată până să ajung consilier local în 2000. Țineam evidenţa contabilă la 18 firme când eram student, adică nu m-am concentrat doar pe activitatea politică. Numai că din momentul în care am devenit consilier local şi eram preşedinte al organizaţiei de tineret, am spus ok, e un drum pe care plec şi de aici încolo nu mai fac altceva, ceea ce înseamnă să te dedici şi să fii foarte atent. Altfel, dacă îţi construieşti a la long poţi să te uiţi în ochii oamenilor şi să îi întrebi: “De câte ori te-am minţit în viaţa mea? Niciodată! Şi de ce crezi că te-aş minţi tocmai acum?”. Şi cred, un lucru pe care nu îl fac politicienii, că trebuie să ai puterea să spui “nu”. Asta nu pot să o fac, asta nu ştiu să fac, asta nu depinde de mine. S-ar putea să îi deranjeze pe oameni în prima etapă dar mai târziu sau peste un sfert de oră îşi dea seama că prin comparaţie cu alţii să fii singurul care a fost serios cu ei. Dacă sunt lucruri pe care nu poţi să le faci. Dacă sunt lucruri pe care poţi să le faci şi nu le faci, sigur că asta este cu totul altceva. Eu fac asta. Politica nu este un sport de viteză, ci unul de rezistență!

Luati cainii, nu luati cainii!

Ieri s-a dat drumul la adapostul canin de la Breasta. Crescu inima in mine. Ca sa va explic, cu riscul de a imi lua injuraturi de la jumatate din domniile voastre, sunt complet anti-caini pe strada. Nu ma intereseaza daca ii eutanasiseaza, sau sunt dusi undeva, atata vreme cat dispar de pe strazi. Nu mi se pare normal ca, intr-un oras de 2013, sa nu imi fie frica de golani cand ies seara pe strada, ci de caini. Ocolesc jumatate de cartier de frica lor, iar intr-o buna zi o sa ma calce o masina pentru ca prefer sa merg pe mijlocul strazii de frica potailor de pe trotuar. Dar, asta este doar umila mea parere. Sa revenim. Ieri s-a dat drumul, cum spuneam, la adapost. Adapostul arata absolut genial. Cabinet veterinar ultra dotat, laborator de analize, farmacie pentru potai, custi pentru carantina, cand vin cainii sa nu fie dusi la gramada, sa dea vreo boala la toti, mai intai sta la carantina pana il vede medicul. Custile, sunt facute ca niste mici casute. Au atat spatiu unde sa se plimbe, afara, cat si spatiu berechet in interior, pentru zilele mai reci. Totul nou-nout si mult mai bine decat in fata blocului sau la tomberon. Si acum, incepe drama. Hinghierii iesira sa ia potaile de pe strazi, sa le duca la hotelu` de 5 stele de la Breasta. Sarira nenica toate istericele si babele crizate din Craiova, cu poze pe facebook, cu crize si spume pe ele, ca vaaaaiiii ia hinghierii cainii si ii ia cu latu`. Da` cu ce sa ii ia? Va intreb acum sincer. Cam ce alta varianta, la mintea domniilor voastre de gaini, exista sa iei un caine care te poate musca, sa il duci intr-un loc in care evident nu vrea sa ajunga? Latu` ala cu care sunt luati este moale si nu ii strange de gat. Arata mai dramatic pentru ca potaia se zbate, ca evident nu vrea sa fie prinsa, dar rau nu ii face. Am vazut cainii ajunsi la adapost, dati jos din masina si dusi in custi. Nu au urme de nimic pe gat. Am vazut latul. Este moale. Nu e din material tare, care sa ii raneasca. Mai vazui pe unu` care scria, pe acelasi facebook: sa dati cu pietre in cap hinghierilor cand vin sa ia cainii. Prietene, de ce nu iti dai tu o piatra in cap, cand iti mai vin idei din astea? Ca poate tu ai avut noroc, mirosind ca o primata, te-au considerat cainii de-al lor, da` noi, restu`, muritori de rand, chiar vrem sa scapam de caini. Si sper din tot sufletul sa merg pe strada, in Craiova, in 2013, fara sa imi mai fie frica de nimic.

Dezlipeala K1

Si ma tot certa lumea prin urbe, ca nu mai scriu nimic pe-aci. Adevarul e ca nici nu am prea mai avut subiecte, pana asta-seara. Cand mana cu condeiu, ca sa il parafrazez pe Voiculescu, nu mai rezista. Da` sa va zic de la inceput. Veste mare, vuiet mare. Vine K1 din nou la Craiova. Da-i nene si scrie si da la tv despre asta. Promoveaza-i sanatos ca na, eveniment pentru oras. Totul gratis. Cursera rauri de cerneala, kilometri de banda pe casete, ca sa facem promovare la oameni. Dupa ce ne chinuiram, asta-seara, marea gala. Locurile presei, intr-un colt. Nu vedeam absolut nimic. Hotararam sa ne mutam. Ne mutaram. Ne lua in pene o mimoza, care spunea repetitiv: "sa va mutati, va rog, ca nu eu decid" Pai adu-mi Doamne iarta-ma pe unu` care decide, nu ma innebuni de cap ca tu nu decizi. Aparu si mimoza cu numarul doi, care incepu sa ne explice ca trebuia sa mergem la ea, sa ne prezentam ca suntem de la presa. Eu nu stiu unde au invatat astia organizare, da` la evenimente din astea, Gogu vine la presa sa se prezinte, nu invers, pentru ca Gogu e unul singur si noi suntem minim 20. Unde mai pui ca suntem intr-un singur loc toti. Ii explicaram cum sta treaba, doar ca sa ne racim gura de pomana. Nu am siguranta ca a priceput ceva. Apoi, incepu distractia. Nu aveam voie sa filmam decat din locul de unde ne aflam. Ca sa intelegeti, eram undeva intr-o laterala a ringului, iar cand voiam sa filmam, o mare macara a EuroSport-ului era fix in cadrele noastre. Daduram sa ne miscam. Un ceafa lata, cu inca unu` pe care mai bine il sareai decat sa il ocolesti, hop ca nu putem sa fimam decat din colt. Si de-aici, da-i distractie. Ia de-i explica lu` ceafa lata ca nu poti lua cadre. Crize de nervi. Se asezara in fata camerei, ca sa ne strice cadrele, ne amenintara cu Jandarmeria, ca ne dau afara. Intr-un final, am zis ca poate Eduard Irimia, care se plimba prin Craiova ca imparatu` prin mostenire, o sa ia atitudine si o sa ne lase sa filmam si noi uman. Ei bine, reactia a fost: "esti nebuna, te certi cu body-guarzii? Nu ai voie sa filmezi de aici" (n.r. "aici" insemnand la vreo 3 metri de ring, in fata lui, unde era bataia, deci ceea ce ne interesa pe toti) Asta in conditiile in care, eu bine-crescuta i-am vorbit numai cu "dumneavoastra". Si nu paream la fel de nebuna cand a venit sa isi promoveze evenimentul, gratis, prin platourile tv-ului. Am incercat, din nou, sa filmam de pe locurile de unde ne lasasera. Urlau oamenii la noi. Daca ne ridicam in picioare, cei care stateau in primul rand, si care isi platisera bilete, nu mai vedeau nimic. Situatie jenanta. Acum, sa va spun si ce s-a intamplat, la mintea mea. Mister Irimia asta, data trecuta cand ajunse la Craiova se trezi in fata unei sali cu cinci mii de oameni in ea. Ca atare, facu exact ca motanu`  cand da de peste, se linse pe bot si zise sa mai traga o tura, la o dezlipeala pe la olteni. Isi facu omu` promovare gratis pe seama prostilor din presa locala, ca asta fuse, el stiind ca toata povestea va fi data live de PRO TV, numai ca postul central nu i-a dat si partea de promovare. Si cum la noi, tiganu`, cand ajunse imparat, intai pe tac-so la taiat, primii pe care ii rupse in doua fusera exact ziaristii care l-au ajutat o saptamana intreaga. Din toata povestea asta, tot el isi lua teapa, pentru ca stimatul nostru promoter si-a pus mareata gala intr-o seara in care la Craiova era asa: Noaptea Muzeelor, deschiderea Kryptonului (pentru cine nu stie, club de fite la mare cautare), concert Horia Brenciu, plus cald afara si al nostru om prefera sa stea la terasa sambata seara decat sa intre intr-o sala. Ca atare, se vandura numai vreo sapte sute de bilete, iar sala cam goala. Dupa sufletul omului. In ceea ce priveste planurile de viitor ale K1 in Craiova, daca vreodata se va mai face vreo gala, dupa ce ne luaram asta-seara, decisaram, toti ziaristii autohtoni, sa nu o mai promovam decat daca moare vreunu` in timpul ei. Ca daca s-au vandut doar sapte sute de bilete cu atata ajutor, sunt curioasa cate o sa vanda cand n-o sa afle nimeni de existenta evenimentului.

Liniste, gandeste Moldova!

Vazurati sau nu vazurati? Andrei Savonof, fost deputat in Parlamentul Moldovei, se trezi vorbind. Si zise el, pe un site soldovenesc, cum ca, Romania trebuie sa dispara de harta ca sa fie bine Moldovei. Ca Romania e naspa si urata si ca atare, BUF! S-o facem disparuta. Acum...eu am mintea mai in colturi si capu` rotund. V-ati prins si voi de asta. Pe mine ma amuza nenea asta. Si as fi ras in continuare, fara sa il bag in seama, daca nu ar fi declansat pe adevarata isterie prin facebook-ul meu. Iar la mine, e gluma-gluma, pana la facebook. Cand incep sa mi se spoiasca peretii cu sange deja vad negru in fata ochilor mei de culoare deschisa. Ce nu inteleg eu, din toata povestea asta: de ce il baga cineva in seama pe nea` Gheo asta? Probabil asta e un soi de Becalli de-al nostru. Toti il citeaza, ca e distractiv, da` nimeni nu il ia in serios. Chiar crede cineva ca o sa plece Moldova la razboi impotriva Romaniei? Moldova este singura tara in fata careia suntem si noi mari. Fara sa mai discutam de implicatiile U.E. si NATO. Le lasam de-o parte. Este ca si cum s-ar trezi astia ai mei din Lapus sa plece la razboi impotriva Craiovitei. Iar Craiovita ar mai avea langa ea si centru, si Brestei si Fata Luncii. Ce Doamne iarta-ma aveti de va isterizati asa? Tocmai cand ma intrebam cum e cu sfarsitul lumii anu` asta...Dupa cum merge isteria, in trei zile ne pregatim de razbel. Oameni buni, concentrati-va din nou pe divortul lu` Banica si pe incinerarea lu` Sergiu Nicoalescu si terminati cu prostiile, zau!

Alooo, sunteti cretini?

Acum cateva zile, la Craiova, o duduie se ducea, treaba ei unde. Si cum mergea linistita, vorbind la telefon, trecand prin fata unei statii peco, un cretin cu o masina, dadu sa o agate. Duduia nu se lasa agatata, asa ca, imbecilul lua de volan si dadu literalmente cu masina in fata. Toata povestea fuse surprinsa de camerele de supraveghere ale benzinariei. Fata, din fericire, nu a patit nimic, idiotul nereusind sa o loveasca prea tare. Pe cretin il gasi politia, si se ajunse la concluzia ca este tentativa de omor, ca atare il bagara in arestul politiei. Astazi, nea` roti umflate fuse prezentat, cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile, unor judecatori. Stiti, umflatii aia care stiu cum e cu legea si care iau o caruta de bani din banii nostri, ca sa ne faca dreptate. Ei, trei idioti, se uitara la al patrulea, si votara. Unul pentru eliberarea soferului si alti doi, ca soferul sa primeasca zece zile in loc de 29 arest preventiv. Daca era vorba de vreun Ion care furase gaina vecinului ca ii lesinau plozii de foame, nu erau asa idulgenti, dar cum era vorba de un tigan nesimtit care a lovit cu masina o fata, se poate trece peste. Poate nu as fi atat de chitita daca, in urma cu cateva luni, prin iulie, nu as fi trecut printr-un episod asemanator cu niste colorati care n-au apucat sa dea cu masina in mine, da` nici mult nu mai aveau, si care, de supararea ca m-au ratat, m-au scuipat, la propriu si injurat, timp de zece minute pana a venit politia. Un alt episod, oarecum asemanator, a avut-o, tot prin vara, protagonista pe prezentatoarea stirilor 3TV, Ana-Maria Galca. Femeia a fost batuta crunt in strada de o haimana care trecea aiurea in tramvai in zona pe unde colegei mele i se stricase masina. Acum, intrebarea pe care mi-o pun in creierul meu mic si mizer este: domnilor, sunteti cretini? Cat mai avem de gand sa inchidem ochii la ceea ce ni se intampla in strada? Unde ati mai vazut episoade asemanatoare, in tara? Va spun eu: nicaieri. Pentru ca nicaieri in lumea asta, lumea nu intoarce capul cand un nesimtit face gesturi din astea. Chiar nu avem de gand sa facem nimic pentru noi, pentru siguranta noastra? Cam cat ne mai lasam umiliti?

Silosenii de iarna

Am ajuns la concluzia ca mi-e sila. Zau! Mi-e o sila de-a dreptul cronica de tot ce misuna pe langa mine. Mi-e sila de mor sa ma duc la conferintele de presa unde cinci imbecili imi toarna aceleasi minciuni cu o convingere de nu e adevarat…parca nu le-as stii deja pe dinafara. As putea scrie despre subiectele de cate o conferinta fara sa ma misc din redactie si zau nu as da gres. Imi e sila de asa zisii oameni puternici. Adica niste putoi care au prins un pic de crusta politica si se umfla in acordeonul importantei de zici ca datorita lor rasare soarele dimineata. Astia macar is amuzanti la final de mandat, dar, din nou imi provoaca sila cand ii vad cum se gudura pe langa ziaristi mai ceva decat cainii aia care vor sa iti reguleze picioru`. Mi-e sila de cateii de birou. Stii, aia mici, care dau din coada pe langa sefi, sefii ii baga nitel in seama si te trezesti ca iti dau ordine. Astia imi provoaca si stare de voma si pofta de instigare la violenta. Mi-e sila de sefii aia cretini care se uita doar in buzunarele lor si la spinarea ta care le rotunjeste veniturile. Pe astia i-as lua o zi cu mine sa munceasca cot la cot. Ce le-as mai rade in nas la final de zi. Mi-e sila de mitocanii de cartier si de soferii imbecili de care dau in fiecare dimineata cand ma duc la munca. Mereu trebuie sa le arat ca sunt pe trecere de pietoni. Culmea, tot eu sunt aia injurata. Mi-e sila de pipitele alea proaste bubuite da` cu ifose de mari doamne. Pe astea le-as bate, zau. Si le-as bate grav pentru ca orice le-as spune si oricum le-as spune tot nu ar intelege ca-s proaste. Mi-e sila de mor de rudele alea care apar peste noapte cand afla ca ai relatii pe nu stiu unde. Daca nu sunt rude, sunt cunostiinte sau cunostiinta lu` cunostiinta care are nevoie de o pila doar o data. Pe-astia daca ii ajuti, dupa nici nu te mai saluta. Daca nu ii ajuti, nu te mai saluta, asa ca ce sens are sa iti consumi energia sa ii ajuti? Mi-e sila de despartirile pseudo-vedetelor care imi inunda tv-ul si ziarul de la cafea, de parca daca ar mai fi tz-uleasca impreuna cu x-lescu as avea mai multi bani in buzunar si n-ar mai exista saracie in Romania. Mi-e sila de atat de multe si de atat de multi incat ar trebui sa ingurgitez tone intregi de lamaie, vitamine C si alte acrituri ca sa imi treaca senzatia. Singurul lucru care ma tine departe de voma psihico-intelectuala este gandul ca, undeva, intr-un colt, exista o persoana careia ii provoc sila, greata si dezgust.

Curatam, curatati, bagam cu bilantu`

Final de an. An greu 2012 asta. N-apucaram sa dam ortu` popii cu apocalipsa, da` ne palira altele. Avusaram trei ture de mers la urnele de vor. Ne aleseram primari, zisaram da sau nu pentru Basescu si aleseram parlamentarii. Scaparam de sfarsitul lumii, dar mai bine nu scapam ca acum ne vin facturile la intretinere si o sa ne dorim apocalipsa, macar pana la primavara, cand n-o mai fi caldura in calorifere. Scaparam si de Craciun, terminaram oalele cu sarmale si platoul cu salata beuf. Gospodinele incepura sa bage cu runda a doua de curatenie, sa fie casa boboc de Revelion, si cu runda a doua de gatit, pentru aceeasi noapte. Si cica, la final de an, fiecare isi face bilantul anului care a trecut si isi face planuri pentru noul an. Nu stiu de ce ar trebui facuta chestia asta, da` cica asa e bine. Si ma lua dis-de-dimineata la intrebari un prieten. Imi zice: si, Dobrisanco, ce ai realizat din lista pe care ti-ai facut-o de Revelion anu` trecut? Ii raspund: tot! Cum dracu` tot, ma intreaba omu` nedumerit. Asa bine, tot. Anul trecut mi-am propus sa nu imi fac niciun plan pentru noul an. Sa il traiesc, pur si simplu, fara sa il planific. A fost ok. Mi-a iesit planul asta si nici nu am nimic de regretat. Si, ma intreaba acelasi prieten, pentru la anul, ce planuri ai? Pai daca mi-a iesit asa de bine planul de a nu planifica nimic pentru 2012, eu zic sa fac la fel si in 2013. Planific sa nu planific absolut nimic, si oi vedea eu ce-o iesi. Iau zilele una cate una si le-oi duce eu pe toate 365 la capat. Plus ca nu prea imi da mie mare incredere 13-le asta din finalul anului. Parca am ceva fiori pe sira spinarii cand il vad.  La asta se mai adauga si faptul ca nu am nici cea mai vaga idee cand pica sfarsitul anului in 2013, ceea ce ma debusoleaza complet. O sa il las si pe-asta neplanificat, si-om mai vedea noi la anu`.