Interviu Claudiu Manda

A fost cel mai tânăr deputat din PSD şi este unul dintre cei mai tineri politicieni. A făcut carieră într-un domeniu în care mulţi renunţă după primii ani şi în care miza este una uriaşă: politica. Preşedinte al PSD Dolj, Claudiu Manda se laudă cu un copil frumos şi cu o carieră de politician.

Reporter: De ce v-aţi apucat de politică? Puteaţi să fiţi contabil şef la “S.C. Electricianul S.A., puteaţi să vă alegeţi orice altă activitate. De ce tocmai politica?

Claudiu Manda: Când am intrat în politică eram student. Am continuat facultatea şi mă pregăteam să devin economist, să mă duc la Garda Financiară. Eu am terminat Facultatea de Studii Economice. M-am apucat de politică imediat după alegerile din 1996, în ianuarie 1997, ca orice om atras de dezbaterile de la televizor. Am intrat în PDSR, partidul care pierduse alegerile, dar cu care eu votasem, cu gândul că vin să îi ajut, să ne luăm revanşa, să câştigăm următoarele alegeri. Aşa credeam eu la vârsta aceea. Şi mi-a plăcut. De aceea am rămas în politică. Multă vreme eram, cred, singurul tânăr care intrase în PDSR în vremea respective. Eram considerat spion ţărănist infiltrat între PDSR-işti. Nu le venea să creadă că vine un student la PDSR. Aşa era partidul la vremea aceea. Am rămas pentru că mi-a plăcut, pentru că am găsit oameni alături de care am putut să cresc, să construiesc, să dezvolt proiecte. Au venit şi alţii după mine şi uite aşa suntem ce suntem şi unde suntem acum.

R: Aveţi o relaţie foarte frumoasă cu fiul dumneavoastră. Cum se împacă meseria de politician cu cea de tată? Cât timp aveți pentru el?

C.M.: C.M.: Sunt momente şi momente. Sunt momente în care sunt foarte aglomerat în viaţa politică, în perioada aceasta de campanii electorale, dar în rest sunt mai liber. Mă înţelege pentru că s-a născut într-o familie de oameni implicaţi în politică. Ori de câte ori reuşim să fim împreună valorificăm foarte mult aceste momente. Avem o relaţie specială, foarte apropiată. De foarte mic a avut o atracţie faţă și reciproca este, evident, valabilă.

R: Ce hobby-uri aveți?

C.M.: Sunt un tip sportiv de felul meu. Îmi place să fac sport: atletism, baschet, fotbal merg la sală. Am avut un episod în care am fost și motociclist pe o Yamaha R1, dar am renunțat acum câțiva ani la ea. Îmi plac în continuare motocicletele.

R: Aţi fost ales deputat de foarte tânăr. Nu v-a copleşit responsabilitatea unei astfel de funcţii?

C.M.: Nu. În Parlament sunt două curente: unii care spun că trebuie să ajungi în Parlament când eşti deja bătrân, când ai deja foarte multă experienţă cumulată, când ştii foarte multe lucruri, când eşti trecut prin viaţă, pentru că atunci când faci legi trebuie să ştii să dai înapoi, și alții care susțin că în Parlament este o experienţă pe care o poţi căpăta indiferent de vârsta pe care o ai, alături oameni valoroşi, studiezi destul de mult, citeşti mult, poţi să te implici foarte mult, ai această libertate cum ai şi libertatea să nu faci absolut nimic şi eventual să nu mai fi ales a doua oară. Cam asta este singura penalitate pe care o poţi avea după ce intri în Parlament. Aşa că eu am intrat în Parlament fără să simt vreo presiune. Aveam foarte multă activitate, la nivelul administraţiei locale fusesem consilier local, eram preşedintele organizaţiei de tineret, eram secretarul general al organizaţiei naţionale de tineret, al doilea după Victor Ponta, eram vicepreşedinte la PSD Dolj, lucrasem în administraţie. Am intrat pentru că la vremea respectivă ajunsesem la concluzia că e nevoie să împrospătăm şi să întinerim clasa politică, inclusiv în Parlament, deci normal că trebuiau să fie şi tineri în Parlament. A fost o competiţie internă. Eu am candidat cu parlamentari în exerciţiu, cu oameni cu mai multă notorietate politică decât mine, ceea ce m-a bucurat, pentru că a fost, dacă vreţi, o certificare a PSD-ului de atunci că partidul pariază pe oameni tineri pentru că m-am regăsit printre ei. La vremea respectivă, fiind chestiunea cu lista, mă gândeam să mă întorc din Parlament şi îmi doream să fiu viceprimar. Era o dorinţă pe care o aveam şi inclusiv o etapă în cariera mea. În vară venise şi Victor Ponta să mă susţină să devin viceprimar. Am pierdut la un vot la competiţia internă şi mă aşteptam, după ce câştigasem mandatul de parlamentar să pot să renunţ la mandatul de deputat, să vină următorul pe listă ca parlamentar şi să mă întorc eu, că nu aveam cum să le fac pe amândouă, în consiliul local ca viceprimar. Din păcate atunci am pierdut alegerile şi nu puteam să mai discut de opţiuni de carieră pentru alţii, ca atare am rămas în slujba de parlamentar. Am fost în primul an parlamentarul cu cele mai multe amendamente la legea bugetului de stat. Am avut amendamente mai multe decât grupuri politice la un loc. Sigur că nu este o experienţă suficient de mare ca să pot să fiu văzut bine şi cu ochiul pe care îl mai are Băsescu.

R: Se spune că sunteţi un adversar politic redutabil şi că adversarii politici se tem de dumneavoastră.

C.M: Nu ştiu dacă se tem sau nu de mine adversarii politici. În general, cu  adversarii mei politici direcţi, în competiţiile pe care le-am avut am reuşit să am victorii la rezultate destul de mari. Au fost și competiţii în care am pierdut, la rezultat mai strâns. Nu m-am uitat să văd cât de mult sunt ei de copleşiţi. Până la urmă ca om politic, atunci când este competitie, şi competiţia e pe voturi, sigur că mă lupt foarte tare. Numai că în politică competiţia nu durează doar de o lună de zile. Nu poţi să te duci doar în perioada de campanie din poartă în poartă şi să spui cine eşti tu, cât de înalt eşti sau cât de brunet şi să te voteze omul, ci trebuie ca şi în cei patru ani, între campanii, să fii acolo, să îi asculţi, să îi ajuţi, să vezi ce poţi să faci pentru ei, iar în momentul în care vine campania electorală omul să spună: “da, te ştiu, am venit la tine, ţi-am sesizat problema aceea, ai rezolvat-o sau nu, ai făcut, nu ai făcut, te susţin sau nu te susţin.” Așa se face că, oamenii care vin pentru prima dată în competiţie cu mine sau cu altcineva cu aceeaşi experienţă ca a mea, să aibă foarte puţine şanse de victorie.

R: V-a afectat în vreun fel reacţia pe care Traian Băsescu a avut-o la numirea dumneavoastră ca ministru?

C.M.: Nu. Eu am fost în cele două variante de guvern ale lui Victor Ponta, vehiculat ca nume. Am fost propus de Victor Ponta şi ştiam lucrul ăsta. Am fost felicitat atunci de foarte mulţi oameni, dar eu le tot spuneam: „stați să se termine, să vedem”. Ştiam că mai este un hop. Nu mă aşteptam ca domnul Băsescu să mă aprecieze. Până la urmă, dacă se uită cât a luat partidul domniei sale în Dolj, de când sunt eu preşedinte, e un scor care probabil nu îi convine foarte mult. Dacă ne uităm la cât a luat PDL-ul în Dolj, partidul dânsului de suflet, la fel, ne putem uita la cifre, adică nu mă aşteptam să mă placă. Am nimerit şi într-o perioadă în care cred că ar fi respins pe oricine, indiferent din ce motive.

R: Care este sfatul pe care îl aveţi pentru un tânăr care vrea să îşi facă o carieră din politică?

C.M.: Să fie foarte serios, să fie consecvent, să fie tenace, dar să fie foarte serios. O carieră se construieşte etapă cu etapă, pe termen lung. Dacă încerci să păcăleşti pe cineva să fii aşa, şugubăţ şi cu coatele ascuţite şi şmecheraş poţi să păcăleşti unul, poţi să păcăleşti doi, poţi să păcăleşti un grup o dată, dar a doua oară nu mai reuşeşti să îi mai păcăleşti. Poate reuşeşti, poate, prin excepţie, şi a doua oară. Eu eram şi expert contabil şi lucram în zona privată până să ajung consilier local în 2000. Țineam evidenţa contabilă la 18 firme când eram student, adică nu m-am concentrat doar pe activitatea politică. Numai că din momentul în care am devenit consilier local şi eram preşedinte al organizaţiei de tineret, am spus ok, e un drum pe care plec şi de aici încolo nu mai fac altceva, ceea ce înseamnă să te dedici şi să fii foarte atent. Altfel, dacă îţi construieşti a la long poţi să te uiţi în ochii oamenilor şi să îi întrebi: “De câte ori te-am minţit în viaţa mea? Niciodată! Şi de ce crezi că te-aş minţi tocmai acum?”. Şi cred, un lucru pe care nu îl fac politicienii, că trebuie să ai puterea să spui “nu”. Asta nu pot să o fac, asta nu ştiu să fac, asta nu depinde de mine. S-ar putea să îi deranjeze pe oameni în prima etapă dar mai târziu sau peste un sfert de oră îşi dea seama că prin comparaţie cu alţii să fii singurul care a fost serios cu ei. Dacă sunt lucruri pe care nu poţi să le faci. Dacă sunt lucruri pe care poţi să le faci şi nu le faci, sigur că asta este cu totul altceva. Eu fac asta. Politica nu este un sport de viteză, ci unul de rezistență!