Curatam, curatati, bagam cu bilantu`

Final de an. An greu 2012 asta. N-apucaram sa dam ortu` popii cu apocalipsa, da` ne palira altele. Avusaram trei ture de mers la urnele de vor. Ne aleseram primari, zisaram da sau nu pentru Basescu si aleseram parlamentarii. Scaparam de sfarsitul lumii, dar mai bine nu scapam ca acum ne vin facturile la intretinere si o sa ne dorim apocalipsa, macar pana la primavara, cand n-o mai fi caldura in calorifere. Scaparam si de Craciun, terminaram oalele cu sarmale si platoul cu salata beuf. Gospodinele incepura sa bage cu runda a doua de curatenie, sa fie casa boboc de Revelion, si cu runda a doua de gatit, pentru aceeasi noapte. Si cica, la final de an, fiecare isi face bilantul anului care a trecut si isi face planuri pentru noul an. Nu stiu de ce ar trebui facuta chestia asta, da` cica asa e bine. Si ma lua dis-de-dimineata la intrebari un prieten. Imi zice: si, Dobrisanco, ce ai realizat din lista pe care ti-ai facut-o de Revelion anu` trecut? Ii raspund: tot! Cum dracu` tot, ma intreaba omu` nedumerit. Asa bine, tot. Anul trecut mi-am propus sa nu imi fac niciun plan pentru noul an. Sa il traiesc, pur si simplu, fara sa il planific. A fost ok. Mi-a iesit planul asta si nici nu am nimic de regretat. Si, ma intreaba acelasi prieten, pentru la anul, ce planuri ai? Pai daca mi-a iesit asa de bine planul de a nu planifica nimic pentru 2012, eu zic sa fac la fel si in 2013. Planific sa nu planific absolut nimic, si oi vedea eu ce-o iesi. Iau zilele una cate una si le-oi duce eu pe toate 365 la capat. Plus ca nu prea imi da mie mare incredere 13-le asta din finalul anului. Parca am ceva fiori pe sira spinarii cand il vad.  La asta se mai adauga si faptul ca nu am nici cea mai vaga idee cand pica sfarsitul anului in 2013, ceea ce ma debusoleaza complet. O sa il las si pe-asta neplanificat, si-om mai vedea noi la anu`.

Azi serbam iar victoria

"Azi serbam iar victoria si indoiala ni se asterne in gand". Pentru cei care nu stiu despre ce e taina, sunt versurile piesei "Victoria" a celor de la Timpuri Noi. Am melodia asta in cap de vreo cateva ore, de cand am vazut la jurnalele de stiri vesnicul reportaj al Revolutiei din `89. De la bun inceput, va explic ca nu am vreo problema cu ceea ce s-a intamplat atunci. Eram prin clasa a-2-a si tata m-a obligat sa ma uit la TV, spunandu-mi ca asist la o pagina de istorie. Am auzit gloante, am amintiri de atunci. Altceva ma irita. De 23 de ani, vad aceleasi stiri la tv. Incep de pe 16 decembrie si se termina undeva pe 24. Sunt ca filmul ala de Paste cu Isus care rula in fiecare an pe TVR cred. Nici cu asta nu as avea vreo drama, daca reportajele nu ar fi literalmente aceleasi. In 23 de ani ne-am pus o mie de intrebari. Nici pana in ziua de astazi nu am aflat cine a tras, de ce s-a tras. Nici pana in ziua de astazi nu am aflat exact ce s-a intamplat in zilele astea. Cu toate astea, reluam vesnicul subiect al Revolutiei, cu exact acelasi text si imagini de anul trecut. Nimic nou. Nimic. Niciun raspuns. Nimic. Ne amintim de Revolutie doar cand se mai face cate un an. Ne trec exact aceleasi imagini prin cap. Gol! Revolutionari care nu au tinut o arma in mana fac bravada in fiecare an de eroismul lor inexistent. E unu` prin Craiova, n-am sa spun cine, care a fost impuscat in fund in timp ce statea pe WC in fundu` curtii. Ala e revolutionar. Oamenii care au fost atunci cu armele in mana, oricare ar fi fost ele, idei, condeie sau arme de foc, nu si-au luat certificate de revolutionari. N-au facut-o pentru vreun brevet.  Oamenii astia, dupa 23 de ani, tot nu au un raspuns. Insa, in fiecare an la televizor, mai bagam veseli niste imagini...aceleasi de anul trecut...sa treaca si perioada asta si `om vedea despre ce-om mai scrie. Pana una alta, "azi serbam iar victoria..."

Imbecilitate uninominala

Eiii, dragi baieti si fetiteee si ma dusai, nu sa trec la Olt, ci sa votez inainte de a ajunge la munca. Cu noaptea in cap, prapadita, imgrozita, uitadu-ma urat la ziua care incepea in fata ochilor mei inca lipiti, zisai sa imi fac datoria civica inainte de a o face pe-aia care imi plateste facturile. Ma uitai pe lista aia afisata la intrarea in sectie si vad: bloc nu spun cifra, scara 1, sectia, dracu` stie ce numar are ea. Acelasi bloc, scara 2 si 3, sectia vecina. M-a gandit ca, ora fiind matinala, orele putine de somn cu o noapte inainte, nu mai percutez eu cum trebuie. Iau buletinele si viteaza intru in cabina de vot. Soc! Aveam in mana buletine de vot pentru colegiul 1. Ma intorc, inainte de a pune stampila si intreb de cand dracu` sunt eu in colegiul 1? Mi se explica: "pai doar scara 1 e in colegiul 1. Scara 2 si 3, sunt in colegiul 2. Si mai sunt cateva scari din Lapus Arges pe colegiul 1, restu` sunt pe colegiul 2". Deci, care-va sa zica, daca ma enerveaza ala care a iesit, cer schimb de casa cu scara 2 si am scapat de belea. E simpla treaba. Acum, continuai sa ma duc, nici de data asta sa trec la Olt, ci  la munca. Pe coridoarele Prefecturii, pe unde am stat o mare parte din zi, aparu Ionel Pana. Omul este complet neinteresant, daca nu ar fi venit cu o cerere care m-a distrat copios. Nea` Pana asta, a candidat pentru Camera Deputatilor din partea PP-DD. S-a dus sa voteze la o sectie de votare din colegiul unde candida. Chestie perfect legala. De la sectie, i-au spus sa se duca sa voteze unde are adresa de domiciliu. Cum Pana a inceput sa faca scandal, ca vrea sa voteze musai acolo, membrii sectiei au facut un compromis: i-au dat un singur buletin de vot: pentru Camera Deputatilor. Ca sa nu isi piarda propriul vot (am fii niste naivi toti sa credem ca nu se voteaza singuri). Cum pentru Senat nu candida, nu i-au dat sa voteze si pentru Senat. Ca sa fie treaba incheiata, azi am aflat ca sunt extrem de bine reprezentata in Parlament. De pe colegiul 1 Senat pleaca in Parlamentul Romaniei toti cei trei candidati. Cristiana Anghel care a castigat alegerile, dar si Antonie Solomon si Marinica Dinca, ambii castigatori la redistribuire. Sa moara de ciuda astia de la scara doi, ca ei au numai un senator!

Cantecul de lebada al fostului primar?

Nu ma apuc sa ma arunc nici acum in morcirla, mai ales ca maine este ziua votarii. Nu am facut-o niciodata si nici nu am sa incep acum. Ma uit insa, asa cum faceti si voi, la campania asta care a ajuns la fluier final. Am privit-o, ca si voi, cu ochi atent si analitic. Si cel mai mult, m-am uitat la Solomon in ograda. Dupa ce alegerile locale i-au dat o palma care l-a usturat pana in maduva oaselor, si-a inceput campania pentru scaunul de senator lansand zvonul ca a murit. Nu a fost prima moarte a lui Solomon. De-a lungul anilor, a mai murit de cateva ori la inceputul campaniilor, pentru a-si atrage simpatia. Schimband din nou partidul, UNPR-ul pe care sustinea in urma cu cateva luni ca este noua lui familie, a fost lasat in spate de fostul primar pentru PP-DD, partid care initial parea doar o gluma, dar care a reusit sa isi atraga ingrijorator de multi sustinatori. Cu noul carnet de partid in mana, s-a apucat de campanie, punandu-l pe Gigi Netoiu alaturi de el pe asfise. Netoiu, personaj controversat si nu tocmai iubit de craioveni, i-a adus lui Solomon un deficit sanatos de imagine. Cu sanse mari sa plece in Senat, Solomon a pierdut votul din cauza alaturarii cu omul de afaceri. S-a lansat apoi intr-o campanie agresiva, jignindu-si, asa cum a facut si la locale, contra-candidatii. Se pare ca nu si-a invatat lectia pe care Olguta Vasilescu i-a dat-o cu paine din belsug. Cu Tociu si Palade la purtator, fostul primar a colindat in lung si lat colegiul, fara sa realizeze ca astia doi is comedianti, adica nu ii ia nimeni in serios. A pastrat apoi ultima lovitura pentru final. A umplut cutiile postale ale oamenilor cu pliante prin care le da urat la picioare celor de la USL, aruncand cu noroi si in institutiia pe care, in urma cu opt ani, jura sa o slujeasca. Chestia asta cu pliantele mie mi se pare un cantec de lebada, al unui om politic care maine are sanse mari sa dispara de pe scena. Fara scaunul de senat, Solomon va ramane pentru patru ani doar fostul primar al Craiovei. Atat! Poate ca maine va fi una o zi cu noroc pentru el. Norocul pe care l-ar putea avea este ca invatatoarea Cristiana Anghel sa nu inchida colegiul, adica sa nu obtina 50 + 1 din voturi. Este singura sansa pe care fostul primar o mai are, sansele ca el sa obtina 50+1 din voturi fiind ca si inexistente. Ar fi dureroros pentru afaceristul de la Leamna daca ar pierde, din nou, in fata unei femei, mai ales ca, nu mai departe de campania de la locale, acesta se plangea ca vede numai mameloane. Ramane de vazut ce va aduce ziua de maine, iar cea mai mare curiozitate a mea ramane pana maine seara colegiul 1 senat si ce vor decide oamenii de aici.

Fii femeie, stai deasupra, gadila-l si taci din gura!

Am multe chestii care imi apar in fata ochilor, ba pe facebook, ba pe diverse site-uri pe care intru sa mai citesc cate o stire. Unele titluri imi starnesc curiozitatea, chiar daca nu am nicio treaba cu articolul. Ca atare, devoratoare de orice este scris, nu ma pot abtine. Asa se face ca, in ultima vreme, citesc si ma minunez de niste articole cica pentru femei. Nu ca as fi eu cea mai femeie dintre reprezentante, da` sfaturile pe care le citesc prin mizeriile astea de articole, ma fac ori sa imi doresc o operatie majora, ori sa bat pe idiotul/idioata care scrie ineptiile. Sa va explic in mare cum sta treaba. Ca sa fii adevaraciune de femeie, pai trebuie sa iti iubesti slujba si sa nu cumva sa treci prin fata sefului, decat pe varful degetelor. Mereu trebuie sa ajungi prima la munca si sa dai proiectul finalizat inainte de termenul limita. (pe bune???!!!) Apoi, acasa, sa iti bibilesti plodul, caruia trebuie sa ii arati afectiune maxima si sa nu cumva sa ii arzi vreuna peste bot cand urla ca disperatul, ca poate ramane cu sechele. Barbatul trebuie sa fie rasfatat, ca atare tu trebuie sa il atragi mereu cu alte si alte feluri de mancare, sa fie casa mereu curata, sa nu fi mereu aceeasi si sa il suprinzi mereu in pat cu imaginatie debordanta. Asta pentru maritate. Pentru alea fara plozi, da` cu un barbat prin batatura, sfaturile sunt cam aceleasi si se adauga: daca vrei ca intr-o buna zi sa iti puna un inel pe deget, cel mai bine ar fi sa nu provoci certuri. Pe bune?! Pai unde am ajuns? La dracu` si-au dat alea prin `60 foc la sutiene? Sincer acum. Sfaturile mele, cu privire la aceste materiale, sunt urmatoarele: alea/aia care le scriu, sa le printeze. Altfel, neprintate, nu vor avea cum sa si le bage acolo unde nu bate niciodata soarele. Apoi, daca iti iubesti sau nu slujba, e treaba ta. Adica, eu una, recunosc, toata viata am facut presa din dragoste de meserie. Da` asta cu sefu`...sa fac o lista cu sefii cu care nu m-am certat niciodata...umm...hmm...scuze, nu am o lista de-asta, m-am certat cu toti cel putin o singura data. Am ramas la ziare/televiziuni, certata cu sefu` fiind, pentru ca sunt buna in ceea ce fac, nu pentru ca stiu sa scutur de scame. Ce dracu` sa caut prima la munca?! Pe bune! Sunt o doamna, ca atare intarzii, mai mult, sunt o aroganta, ca atare mereu le explic celor care imi reproseaza ca am intarziat ca eu niciodata nu ajung tarziu, toti ceilalti vin inainte mea! Acasa, nu am plod, da` daca ramane cu sechele de la o palma peste bot, sa fie sanatos, ca boli psihice avem toti. Si ajungem la partea cu barbatul. De ce m-as transforma in sclava unui mascul? Pai ala, masculul, daca e langa mine, apai e langa pentru ca a realizat ca nu va fi niciodata bibilit, ca atare a ales singur, de buna-voie si nesilit de nimeni sa stea langa o femeie care are treburi mult mai importante in viata decat sa se gandeasca la mancaruri si pozitii sexuale. In ceea ce priveste cearta, pai daca vrea liniste sa taca din gura si sa nu calce in strachini. Este foarte simplu. Si daca nu vine cu inelu`, sa fie sanatos, ca doar de-asta am alte treburi, ca sa fac bani si sa imi cumpar singura cate inele vreau eu!

Io cu cine votez?

Redactia de la televiziunea unde lucrez nu are cine stie ce vaste incaperi. Chiar si asa, nu ne intalnim prea des unii cu altii pe-acolo. Avem insa, un loc unde ne strangem la babele alea in fata puscariei si ne punem pe taina: in capu` scarilor. Acolo e locul de fumat, barfit, comentat si argumentat. Nu ne vedem prea des la culoare acolo, da` azi fu una din zilele alea in care, dintr-o greseala, facuram cloaca in capu` scarilor. Ne aprinsaram tigarea sa nu ne mearga gura chiar pe sec si incepuram sa discutam. Despre ce?! Pai cum despre ce? Evident, despre subiectul zilelelor astora. Despre campania electorala. Am prins toti acum patru ani prima campanie de uninominale. A fost crunt atunci. Am muncit ca apucatii. Nu aveam timp in 18 ore nici sa ne ducem pe la buda. Ne alergau candidatii ca pe niste caini de povara. Lupta era acerba, iar partidele scosesera la inaintare ce aveau mai bun. Pe listele de acum patru ani erau nume ca: Radu Berceanu si Cristina Calangiu. Nu mi-i mai amintesc pe candidatii PSD-ului, pentru ca, in campania aia, mi se trasase sarcina de la stapanire sa fiu cu ochii pe PDL. Ne certam ca turbatii in redactie pe cine cu cine voteaza, avand fiecare alta parere politica. Ne curgea sangele in vene si ne uitam la toata imbulzeala aia de oameni destepti.
Stateam, cum spuneam, azi in capu` scarilor. Fumegand, ne intrebam disperati unul pe altul: ba, cu cine votezi? Si dupa ce ne-am intrebat asa vreme de vreo doua tigari sudate, am tras concluzia finala: ba nene, n-ai cu cine vota tura asta. Singurul rasarit e Mihai Fifor. Si nu o spun ca sa ii fac vreun favor politic ci pentru ca l-am cunoscut de pe vremea cand era doar om de cultura si omul chiar duce dupa el o doza sanatoasa de materie cenusie. In rest...D-zeu cu mila. PP-DD-ul are o serie de batranei pe care i-as duce in parc sa se joace cu nepotu-meu, in niciun caz nu in Parlament, ARD-ul are o lista de la care ma abtin sa comentez, iar USL-ul se bazeaza pe votul politic, ca politicieni cam lipsa. Ma uitam ca la Bucuresti candideaza si nea` gheo ala, cum naiba il cheama pe acneicu` ala de la Hi-q. Un cameraman dadu o vorba mareata: ba, Dobrisanco, trebuia ba sa candideze si la noi Enceanu, ca iesea, ba. Cu ocazia sezatorii de pe scari aflai si in ce colegiu sunt, ca ma cam depasise impartirea. La final de tigare, ma scarpinai in cap, ma uitai la toti oamenii aia la fel de debusolati ca si mine, si ma intrebai, poate pentru prima data de cand am drept de vot: eu cu cine mama dracu` votez?

Cum se scrie pentru ziar? Ghid practic pentru pseudo-jurnalisti

De vreo saptamana ma chinui sa ma abtin. Sa nu ma apuc sa dau lectii de presa cretinilor, dar iaca-ta, nu ma mai rabda cateaua de inima. Ca atare, daca tot e sa ma apuc sa invat unul, macar sa aflati toti cum se face. O sa incepem cu inceputul. In primul rand, orice material de presa, reportaj, ancheta, articol, are la baza o stire. Banala stire de cinci randuri, cum este numita in presa, sta la baza oricarei scrieri. Stirea de cinci randuri raspunde la cinci intrebari. Cei cinci "w" din limba engleza, si sunt urmatoarele: cine? (este autorul evenimentului), ce? (s-a intamplat), unde? (s-a desfasurat evenimentul), cand? (a avut loc), de ce? (s-a putut intampla), cum? (s-a desfaurat). Fara raspunsurile la aceste intrebari, sau macar la primele patru nu poate exista o stire de presa. Exemplul este simplu. "Un om a muscat un caine dupa ce patrupedul l-a latrat cand s-a dus sa duca gunoiul. Incidentul a avut loc ieri. Omul sustine ca a recurs la acest gest pentru ca s-a simtit poluat fonic de latrat. Patrupedul este in afara oricarui pericol. Omul este cercetat de politie pentru muscaturi cauzatoare de turbare." Evident, exemplul este unul inventat. De aici, stirea se poate tranforma in articol, fiecare intrebare fiind dezoltata, in ancheta, cautadu-se mult mai serios raspunsul la fiecare intrebare sau in reportaj. Reportajul, ca acolo o sa ajung cu povestea, este singura specie jurnalistica ce ii permite reporterului sa aduca opinii personale.  Este considerat opera literara a presei, fiind de multe ori considerat literatura facuta pe coltul mesei. La reportaj ai condei, sau nu ai. Presupunem insa ca nu stii daca ai sau nu, si incerci. In primul rand, ai in minte intrebarile de mai sus. Cum spuneam, astea sunt formula la care raspunde orice in scriere. Apoi, gasesti un subiect de reportaj. O data gasit subiectul, te duci la fata locului si memorezi: miros, peisaj, fizionomii, gesturi. Fiecare amanunt in parte iti va folosi apoi cand te pui pe scris. Dupa ce ai memorat, ai aflat, ajungi in redactie si incepi sa iti incerci norocul. Sa luam un exemplu de reportaj execrabil si sa vedem cu s-ar fi putut face. 

Spovedania ultimei bocitoare profesioniste

MIERCURI, 31 OCTOMBRIE 2012 16:22

CĂTĂLIN PRAJA

AFIŞĂRI: 17

Undeva lângă Craiova, la nici 8 kilometri, tradiţia bocitoarelor încă se mai păstrează. O tradiţie pe cale de dispariţie, după cum bine se vede când ne uităm că într-un sat care acum câţiva zeci de ani aduna zeci de bocitoare, azi a mai rămas doar una.

Pentru Ioana Măciuceanu, ultima bocitoare din Bucovăţ, ritualul funerar practicat înainte de mai toate femeile din sat a ajuns atât o moştenire, cât şi o sursă de venit. Legată sufleteşte de tradiţia moştenită de la bunica ei, femeia mărturiseşte că banii primiţi de la rudele decedaţilor se dovedesc a fi din ce în ce mai puţini odată cu accentuarea crizei, dar că acest lucru nu o face să renunţe. Desfăşurarea ritualului o face să stea plecată de acasă şi timp de câte o săptămână.

Buuuunnn. In primul rand, titlul. La noi nu se spovedeste nimeni, ca nu suntem popi si nici cel mai bun prieten al omului. Reporterul de mai sus voia sa gaseasca un titlu cu carlig, inteleg, dar a uitat carligul. Mai indicat ar fi fost, de exemplu: "Povesti de langa taramul mortii" sau "Meserie de final de drum" sau orice alte idei pe tema data. Apoi, ultima asta, nu este reala, ca bocitoare mai sunt o gramada. E Doljul plin de ele. Lasam titlul, trecem la text. "Cine" nu exista in mod cert, dar, de multe ori se foloseste  "chapeau", sau palarie in franceza pentru a introduce cititorul in atmosfera pe care urmeaza sa o creezi. In cazul nostru, "chapeau" ar trebui sa fie prima parte. Din prima proporzitie aflam ca traditia bocitoarelor se pastreaza, dar nu se stie exact pe unde, ca a uitat sa ne spuna locatia. Din a doua fraza, sa vezi dracia dracu` ca nu se prea mai pastreaza, ca e pe cale de disparitie, si ca mai e numai una, mandra in toate cele. Deci, m-a lamurit, de nu s-a mai putut. Ca sa pricep si eu, si papaditul ala care imi citeste dejectiile literare ceva, ar fi trebuit sune ceva de genul: "Despre ele se putea spune ca fac legatura dintre viata si moarte. Duc lacrimile si durerea celui care a fost tata, prieten, bunic pe lumea cealalalta, sa fie auzite acolo, sa fie stiute. Pe vremuri, erau multe. Li s-a spus mereu "bocitoare", pentru ca asta este slujba lor, sa boceasca mortii. Acum insa, la Bucovat, la o aruncatura de bat de Craiova, a mai ramas doar una". Nu spun ca eu am ales cea mai buna varianta, scrisa in graba si sila, fara sa fi vazut subiectul in teren, fara sa-l fi simtit, dar macar sunt pe aproape de ceea ce ar fi trebuit sa scrie personajul luat ca exemplu. Trecem la text. La text m-am blocat. Nu stiu cum l-as putea corecta. Probabil, daca mi s-ar da textul asta in redactie, la corectat, l-as arunca la gunoi si l-as cere complet refacut. Nu are nimic....Ma rog...sa il refacem: "Ioana Maciuceanu a ramas ultima bocitoare din Bucovat. A furat "meseria" bocitului de la bunica ei". Si aici eu, una m-am blocat. Care dracu` e domnu` reporter atmosfera in care cititorul ar trebui sa vada ce ai vazut tu? Cum arata Ioana? E inalta, slaba, scunda? are ochii mici, mari? e blonda, bruneta? miroase a tamaie, sau a channel? in ce e imbracata? incaltata? cum merge? leganat sau nu? ce face cand vorbeste? isi freaca mainile sau isi da ochii peste cap? unde dracu` e portretul femeii astia? Mergem mai departe.

Moştenire de familie

„Am moştenit asta de la familia mea. Nu a fost greu să deprind aceste trucuri”, a declarat Ioana Măciuceanu, din comuna Bucovăţ. Trăieşte într-o casă simplă, are doi copii şi un soţ acasă, iar bocitul pentru ea a devenit normalitate. ”Lumea mă cheamă. Deja s-au învăţat cu mine. Nu există multe înmormântări la care eu să nu fiu prezentă”, a subliniat Ioana Măciuceanu. Nu e privită ciudat. Mulţi sunt uimiţi că, la o vârstă destul de mică, are sângele rece de a face aşa ceva. Părerile despre ceea ce face Ioana Măciuceanu sunt împărţite. „Fiica mea şi acum îmi spune că nu ar putea să facă aşa ceva, dar cu toate astea noi o respectăm pentru ceea ce face”, a declarat Mărioara Chirchiliuc, vecina de peste drum a Ioanei.

Cati ani au copiii? Sotul? Munceste? Cat de simpla e casa? Cine este fiica lu` Marioara asta? Ce face ea? Cum arata Marioara? Patru, domnule reporter! PATRU! Si cam asa arata cam tot materialul, pe care vi-l pun mai jos, sa va lamuriti singuri. http://boomedia.ro/social/social/reportaj/2323-spovedania-ultimei-bocitoare-profesioniste . Acum, dupa ce am discutat cum un text poate sa fie scrie cu picioarele de catre un personaj lipsit de bunul-simt fara de cititorul sau, o sa va spun si de ce nu are raspuns la nici una din intrebarile de mai sus. Ne-am apucat noi, o gasca de ziaristi mai de la tara, de la Craiova, aflati la opt kilometri de Bucovat si am aflat ca, Ioana asta nu exista, iar in Bucovat nu mai sunt bocitoare de ani de zile. Pe la Marsani mai sunt vreo zece, da` nici picior de ele pe la Bucovat. Si revin la stirea, de la care am plecat. Stirea, ca sa poata exista, trebuie sa fie reala. Doar asa ea poate sa fie transformata in articol, ancheta, reportaj! Rusinica baiete!

Solomon a murit! Traiasca Solomon!

Dis-de-dimineata suna telefonul. "Fata, cica muri Solomon, undeva prin Olt, in accident de masina Stii ceva?" imi spune o colega de breasla. Luata din oala ii raspund: "Ba, stai sa dau niste telefoane, puii mei. Da` e ciudat, ca daca murea, auzeam pana acum. Ma rog, suna si tu pe unde mai stii, sun si eu si vorbim dupa". Dau sa sun la politie, morga, 112, cand, iar suna telefonul. Un coleg: "Ba, Dobri, cica muri Solomon de infarct. Auzisi ceva?". Pana la ora 11, Solomon murise din cel putin sase motive complet diferite. Dupa mai multe morti,cineva din staff-ul de campanie, ne spune ca Solomon nu moare, Solomon se trasforma si ne ia cu lacrimi in coltu` ochiului ca nu se stie ce inima de mama vitrega ar face asa ceva. Colac peste pupaza, trimisera si un material postat de fostul primar din inimile noastre pe blogul personal. Iata ce scrie Solomon:"  Am am mai murit … de doua ori pana acum. Si s-a mai intamplat … si astazi aceeasi poveste. Culmea este ca eu NU AM MURIT. In ciuda unora sau a altora. Nu mor cand vor ei. Am o misiune de indeplinit si de aceaa si daca as fi in vreun pericol, pentru Craiova si pentru Craioveni moartea m-ar pasui, Dumnezeu mi-ar da o dispensa. Nici nu caut sa inteleg cine raspandeste zvonuri morbide pe seama mea. Poate ca ma intreb de ce sa faca asa ceva tocmai de ziua sotiei mele. Raspunsuri ar fi mai multe: prostie, rautate, invidie. Ei, indiferent care sunt acei “ei” nu au inteles ca am trecut prin foarte multe in viata, dar niciodata nu am depus armele. Oricum, zvonul mortii mele mi-a confirmat faptul ca IN CRAIOVA LUMEA MA IUBESTE. Sutele de telefoane primate astazi de mine si de echipa mea de campanie, ingrijorarea cunoscutilor si a necunoscutilor, valul de simpatie din Craiovita Noua imi dau, daca mai era nevoie, certitudinea faptului ca misiunea mea in slujba Craiovei si a craiovenilor nu s-a sfarsit, ci intra intr-o noua etapa. Le multumesc tuturor oamenilor care astazi s-au interesat de soarta mea. Ec. Antonie Solomon "Acum! Eu nu sunt o tipa chiar desteapta, da` nici nu imi place sa imi fie insultata bruma de inteligenta care abia mai atarna de singurul neuron in viata. Ma nenea Antonie, ma. Daca nu o bagai pe-aia lacrimogea de la final cu valul de simpatizanti, poate credeam ca este un zvon aiurea. Cu ultimele fraze, va explic eu cu cuvintele mele ca cineva din anturajului ex-ului primar a lansat zvonul, inainte de campanie electorala, ca sa fure un pic din start. Pentru ca nimeni altcineva nu avea vreun interes sa il faca pe Solomon victima prin simpatie. Si stau si ma gandesc ca, pana la startul legal al campaniei mai sunt cam doua saptamani. Daca de-acum incepura cu de-astea, ce le-o mai trece prin cap la final?

Hai, ca stiu ca se poate!

Nu sunt usor de impresionat. Multi dintre cei care ma cunosc ar spune ca sunt chiar exagerat de dura. Ma rup insa in doua copiii. Nu toti, ci aia frumosi, destepti si fara sanse in viata. Copiii aia nevinovati, care au ajuns pe lume ca sa o faca mai frumoasa in timp ce copilaria lor devine un film de groaza. Copiii aia care nu stiu care este gustul dulciurilor si pentru care o jucarie este un lux. Stiu ca multi dintre cei care imi cititi blogul aveti copii. Stiu ca micutii cresc repede, hainele le raman mici si ajung in vreun colt de casa aruncate. Stiu ca asa se intampla si cu jucariile lor. Uitati-va la materialul scris de colega mea, Anca Ochianu pentru ziarul Lupa. Uitati-va la pozele fetitelor...au un an jumatate si nicio vina ca au ajuns pe lume. Dupa ce v-ati uitat bine la ele, strangeti hainele alea de care stim si eu si voi, jucariile si aduceti-le la adresa de la finalul articolului asta http://www.lupamea.ro/articol.php?id=13160 . Nici macar nu ma gandesc sa nu reusim sa le ajutam. Nici prin cap nu imi trece ca am putea sa fim atat de egoisti incat sa nu incercam macar. Eu una deja incerc sa fac ceva pentru ele. Voi?

Alo, gara, lasam si noi tancu` acasa?

Poate ca m-am tampit eu, ceea ce n-ar fi niciun fel de surpriza. Poate ca m-am zapacit si mai tare decat eram, da` chiar asa, nu prea cred. Nu stiu cat mergeti voi pe jos, dar mie imi place tare mult sa ma misc. Merg pe jos kilometri intregi, cu castile in urechi, imi ascult muzica preferata. Asta pe mine ma calmeaza, ma linisteste. Rectific: ma calma, ma linistea, ma oprea sa nu devin un criminal in serie. O facea cu succes. Pana cand lumea si-a luat tanc. Sincer. Nimeni nu mai are loc pe strada. Pe toti ii strange soseaua atat de tare incat te arunca literalmente din picioare cu cate un umar, un cot, o atentie, o maslina. Am incercat sa merg cat mai aproape de o latura sau alta a strazii, ca sa imi pastrez nealterat universul interior. `Geaba. Oamenii au tancu` la ei. Acum, imaginati-va cum plec eu seara, de la munca, plina de nervi, cu castile in urechi, ascultand linistita   vreo melodie de la ... sa spunem ... Fatboy Slim. Si imaginati-va cum, pe acest ritm, deja plina de nervi, o duduita ocupata sa vorbeasca la telefon cu "fataaaa" imi trage un umar sanatos. Acum imaginati-va continuarea. Buuunnnn. Dupa ce ati facut asta, lasati dracu` tancu` acasa, merg pe jos sa NU devin un criminal in serie, nu sa devin unul!

Devoratorii de Facebook pe bucati

Dupa cum multi din cei care ma aveti in lista de facebook ati observat deja si unii ati si facut misto de mine pe tema data, am peste o mie de persoane ca prieteni. Rar adaug eu pe cineva in lista, de-obicei dau accept. Care cum ma vrea prieten, eu ma declar prietenoasa si sunt de acord. Asa se face ca am stat, analizat si descoperit urmatoarele tipare ale vietii facebuciene. Primul, cel mai inofensiv, dar si mai ciudat, eu il numesc "Mutalaul de Facebook". I-ai dat accept si uiti ca exista. Niciodata nu spune nimic, nu misca nimic, uiti ca il ai, de unde si cand. Nu te deranjeaza si se pare ca nu il deranjezi cu nimic, oricat de mult ai posta. Urmeaza apoi "Like-uitorul". Nu conteaza ce postezi, cum postezi, ca e injuratura de mama, ca e poza cu lama cu care tocmai ti-ai taiat vena depresei sau declaratie de amor vreunui curtezan, el da "like". La orice. Este fanul tau. te bazezi pe el ca, in orice moment cand toti te ignora, el este deja cu mouse-ul deasupra butonului de "like" inca inainte sa apuci tu sa dai "enter". Dupa el vine "Comentatorul". Orice faci, el comenteaza. Are ceva de spus. Nu ai cum sa misti, sa te fofilezi, sa crezi ca scapi. Vede tot, stie tot, comenteaza la orice. E, nu e treaba lui, el zice. In general "comentatorul" este trecut de prima tinerete, are poze penibile care ar vrea sa ii redea tinereatea apusa si este agramat. "Antelegeti?" Cel mai rau dintre toti este "prietenosul de chat". Nu l-ai vazut niciodata. Nu stii cine este si de ce, dar el simte nevoia de socializare. La orice ora. Zi, noapte, are pofta de taina. Fereasca `al de Sus sa nu raspunzi. Te va apela obsedant cu intrebarea: "de ce nu rsp?" (Cred ca "rsp" este raspunde, altfel, nu ar prea avea sens). Nu are niciodata subiecte de discutie, singura lui problema existentiala fiind ce faci tu in momentul ala. Ultimul, dar nu si cel din urma, "omul carton". Nu stiu cum se numesc pozele alea cu citate, in televiziune se numesc "cartoane". "Omul carton" nu are niciodata idei. Niciodata nu spune nimic, nu comenteaza, nu da like, nu te streseaza pe chat, el cartoneaza la niste citate. Orice asemanare cu domniile voastre nu este deloc intamplatoare. Unii chiar sper sa va simtiti din aceste descrieri si sa luati masuri. Va multumesc! :) LIKE

Daca nici noi, atunci cine?

Da, da, stiu, nu mai dadui pe-aci cu bucata de condei din dotare de vreo vesnicie. N-o mai facui din sila. Ce dracu` sa va scriu?! Ca primaru` da cu buticarii de pamant, ca prefecta face scandal, ca mama facu de doi lei si trei parale pe ministreasa educatiei, ca mizerii sunt la tot pasu`?! Le vazurati prin ziare, ca si mine, si nu avea sens sa mai frec si eu inca o ridiche cu ele. Asta pana asta-seara, cand, inainte sa ies la un vin in fapt de seara, vazui niste pustani de la Liceul de Arta. Sa va spun povestea lor. Au un talent iesit din comun. Au castigat pana acum tot ceea ce se putea castiga international si national pe ceea ce fac ei: pictura, scluptura. Si dupa ce ma uitai la ei, mici, adolescenti, talentati, unul avu tupeu sa deschida gura si sa spuna: stiti, ne-ar fi mult mai usor daca am avea bani de pensule si acuarele. Ma apucai sa pun intrebari. Multi dintre acesti copii vin din familii sarace, care nu au din ce sa traiasca de azi pe maine. Pentru ei o pensula, o acuarela, sunt o avere. Ca atare, pentru prima data de cand m-am apucat sa scriu aici, va rog, sa ajutam acesti copii sa faca arta. Care cu ce putem, sa nu ne lasa viitorii Brancusi sau Grigoresti sa zaca in mizerie, fara sa le dam o mana  de ajutor. Pentru ei orice ajutor este mai mult decat s-ar putea. Sa uitam pentru o secunda de politica, de izolatii exterioare, de buticari, de orice alta poveste si sa incercam sa dam o mana, cat de mica, pentru a salva o picatura din arta pe care am putea-o face si care ne-ar putea duce numele de romani, acolo unde a fost candva...la Brancusi si Grigorescu!

Mesaj catre noua generatie

Nu, nu sunt un formator de idei, si ma dezic de orice responsabilitate din acest punct de vedere. Am fost de multe ori lider, uneori cu voie, uneori fara. Azi, nu sunt unul. Azi sunt un simplu observator al unei generatii apuse, si al uneia expuse. Nu am sa trag concluzii, nu am sa dau idei. O sa spun doar ceea ce stiu si ceea ce am vazut. O sa incep prin: generatia mea....o Doamne...rebelii fara cauza...prinsi intre democratie si comunism, cu un picior in groapa si unul in Rai. Am fost primii care am mers la scoala fara uniformele din supra-elastic, imbracati in blugii nostri suflecati peste glezne si in tricouri pictate de noi, cu cate o formatie, crezand ca o sa cucerim lumea. Ne imbatam cu idei. Uneori, eram atat de rebeli incat beam si cate o bere. Prinsi intre fost si fii, incercam sa aratam lumii ce si cum gandim Apoi, am plecat catre tinerete. Chiuiti. Eram cei de la care se voia totul, si nu stiam ce am putea oferii. Ni s-a spus generatia de sacrificiu. Vezi tu...noi nu voiam sa sacrificam nimic....noi stiam totul despre Nirvana si despre Queen. Guns'n'Roses erau prietenii nostri si nu aveam de ce sa bagam in seama nimic. Urlam pe coridoare "hey teacher, leave the kids alone". Am plecat catre facultate. Am aflat din camine ce inseamna marijuana, berea si vodca. Le-am incercat. Am aflat intre doua depresii ca...dupa ce ne trezeam din betie, fumat, realitatea era aceeasi. Oricat am bea, oricat am fuma, maine, ne izbea in piept la fel ca ieri. Ca atare am ales sa invatam. Astazi, generatia mea, de 30+ se uita la tine. Si ai 16 ani, esti drogat, beat, si spera spera din tot sufletul ca, daca noi nu am putut spune nimic, sa poti spune tu. Pentru ca tu, generatia de azi, ar trebui sa stii, mai bine decat a mea, ce inseamna azi!

Afacere buna, o injuratura de 2,5 milioane de lei vechi

Si va postesteam, cu cuvintele mele, ca pe ale altora nu le gasesc sub nicio forma, cum era sa mananc bataie de la tigani, (eu una nu le zic rromi nici sa ma pice cineva cu ceara) fix in mijlocul urbei, si cum pe politistii nostri ajunsi la fata locului mai ceva ca printii calare pe Logan i-a durut fix in cot de lamentarile mele de domnita la ananghie. Eiiii, iaca-taaaa, veni si ziua in care primi raspunsu` de la Politie, unde m-am dat cu fundul de pamant pana cand am primit un raspuns. Bine, recunosc, am primit raspunsul mai de mult, da`poale lungi si minte scurta, cum m-a facut mama, am uitat unde am pus scrisoarea si abia azi am gasit-o aruncata prin casa. Deci! Ceea ce nu apare in scrisoare, este ceea ce a patit tiganul cu pofta de scandal. Ei bine, nea` burtosul a primit o amenda de 2,5 milioane de lei pentru injuraturile si comportamentul de maimuta gratiata de zoo. Sunt sigura ca nu o sa dea banii. Sunt sigura ca acum il doare in 14, da` daca o mai pateste de cateva ori, s-ar putea sa il doara cand o avea trecere pe financiar sa mai faca vreo "invarteala" cu vreo masina sau mai stiu ce "smekerie". Eu una m-am declarat multumita. In ceea ce priveste politistii care au aratat durerea mai sus descrisa, ei bine, acestora li s-a atras atentia ca nu e bine ce au facut. Adica i-a batut unu` pe hol si i-a spus "fraiere, vezi si tu sa nu mai faci asa cu astia de la presa. Esti prost?! Ii stii ca astia ie prosti si face scandal la sefu`. Atentie mai mare, tati, ce dracu`" Eu una, asa am inteles din asta https://plus.google.com/u/0/116297498231829275013/posts Acum, e posibil sa nu fi inteles eu cum trebuie, da` chiar asa rau, nu cred sa ma fi ticnit...

Lu` Mari-Jean nu ii mai plac ziaristii

Ma dusai azi, cam pe la 5 pe seara, sa filmez prin sediile celor doua partide aflate in mare desfasurare: PSD si PDL. Ca sa ne intelegem de la bun inceput, nu am nici cea mai mica treaba cu politica. Adica, am, da` nu am preferinte. Consider ca is toti o apa si-un pamant, ca atare injur si in stanga si in dreapta, ca sa nu fac discriminari. Buunnn si ma dusai, cum spuneam, sa filmez atmosfera din sedii. La PSD, Ion Prioteasa statu de vorba cu noi in afara camerei, ne lasa sa ne luam cele cateva cadre, in conditiile in care nici nu l-am intrebat daca ne da voie, ne dadu cate un pahar de suc si ne povesti cum sta treaba prin judet. Plecaram la PDL. Intraram pe usa, ca uraganu`, Mari-Jean napusti pe usa: "cine si de unde sunteti?" (fac o paranteza ca sa spun ca toata ziua am avut pe mine un tricou alb, pe care scrie mare: Oltenia 3TV. In conditiile in care am fost o legitimatie pe doua picioare, cum dracu` ma intrebi de unde sunt?). Ii zisai cum ma cheama. Isi aduse aminte ca ma cunoaste, da` nu ma recunoscu in momentu` ala. Ne zambiram amabil, ca...soc...sa ma scoata afara din sediu. M-am blocat. Acum, inteleg ca nu fac parte din categoria alora plimbati de mai sus mentionatul personaj pe la Bruxelles. Pricep ca nu am pedigree si nici nu stiu sa sed mumos, da` la ultima verificare, parca partidele astea aveau nevoie de mine, nu eu de ei. Iar pentru gestul lui, mitocanesc, de-a dreptul, (putea sa imi explice de ce nu ma lasa sa filmez, sau de ce nu ma lasa sa stau, nu sa ma dea afara din sediu, la modul ala), ii promit solemn domnului Marian-Jean Marinescu, ca prefer sa mi se usuce mana si sa mor de foame in casa decat sa ii iau o imagine, fie ea cate de mica, pentru campania de la euro-parlamentare. Ca daca tot nu vrea sa fie filmat, sa nu vrea nici atunci! Am zis, am zis!

E o jungla acolo, afara

Azi, pe la ora pranzului, ma duceam spre spital. Nu cu treburi de sanatate, ci cu unele aproape legate de munca. Pe la Ciuperca, cine este din Craiova stie, cine nu, o intersectie mare, o masina, cu patru cetateni de etnie, venea in cea mai mare viteza spre mine.Eu, pe trecerea de pietoni. Cand au vazut ca, speriata, ma intorc spre trotuar, stimabilii domni au tras de volan si cu masina, in aceeasi viteza, chititi dupa mine, sa faca glumitele alea de doi lei. Au trecut razant pe langa mine, la fractiune nu m-au luat pe capota masinii. Speriata, cu picioarele taiate, mi-am pus mana in cap si am spus printre dinti, "du-te dracu`de idiot". Acum, nu stiu cine nu ar fi facut-o in locul meu. Cum terminai dracuitura, masina se opri, se dadu jos un sifonier ambulant care ma lua la injuraturi si la...scuipat...la propriu, bonus amenintari. Socata si speriata, ceea ce recunosc, nu mi se intampla foarte des, ii spusai personajului sa isi vada de drum, sa nu sun la politie. Imi mai luai o serie de injuraturi si chiar imi spuse sa sun, ca sa "mi-o fur langa politisti". Nu aveam de gand sa testez cele spuse dar, cum am piciorul pe trotuar, o tanti, vizibil speriata, imi spune: "ascunde-te ca uite, vin dupa tine". M-am intors, masina in spatele meu, pe strada. Am pus mana pe telefon si am sunat la politie. Nu m-am ascuns ca nu imi sta in caracter, dar recunosc ca tremuram toata. Timp de zece minute am asteptat ca politia sa apara, timp in care, prin fata trotuarului, masina cu stimatii domni mi-au dat tarcoale, m-au inujurat si mi-au zis de dulce. Dupa zece minute a aparut o masina de politie care mi-a luat buletinul, adresa din buletin, numarul de telefon si le-am spus numarul masinii si...atat. Adica m-au lasat in acelasi loc unde aia imi dadeau tarcoale. Cica or sa ma sune ei cand o sa fie ceva. Ajunsa la redactie, inca tremurand ca piftia, un coleg imi spune: "nu sta pe ureche, ca tiganii sunt pe mana cu politia, fa ceva, ca nu e in regula daca nu te luara la sectie. Vezi ca poate ajungi acasa si te trezesti cu ei la usa". Am intepenit. Am sunat ca atare pe comandatul Inspectoratului Judetean de Politie Dolj. Am povestit, am dat cu subsemnatul, de data asta impotriva politistilor care m-au lasat in strada. Sper ca in momentul in care o sa ajung acasa, nu o sa am usa sparta. Ceea ce m-a socat dupa aceasta zi este nonsalanta cu care oamenii, care erau pe strada cand rromii au facut tot circul ala, treceau linistiti pe strada. fara sa schiteze un gest. Puteau sa ma omoare in strada, unul nu ar fi miscat un deget. M-a socat apoi  politia, care trateaza totul atat de lejer, ca si cum m-ar fi muscat un tantar. Ce urmeaza? Pai urmeaza ca politia sa faca o acnheta interna, apoi sa vada cine sunt domnii din masina, iar eu sa sper ca nu am musafiri acasa. Oricum ar fi, voi merge pana in panzele albe cu aceasta poveste si nu o voi lasa balta, pentru ca pe trecerea aia de pietoni, in locul meu, putea sa fie fiica sau sotia unuia dintre domniile voastre, domnilor care treceati astazi indiferenti pe langa mine!

Chestii complet inutile cu care mi se umple mintea

Nu stiu cum este creierul altora structurat, dar al meu imi face probleme. Inca de cand eram novice in ale presei, disperata sa retin ceea ce mi se spunea, ca pe vremea aia reportofoanele nu erau taman usor de gasit, iar telefoanele stiau doar sa sune si sa raspunda, mi-am dezvoltat memoria auditiva. Ca atare, orice tampenie mi-o spune cineva, o retin. Retin imbecilitati pe care mi le-a spus oricine, in urma cu o caruta de ani. Creierul meu are senzatia ca este o informatie, ca atare o stocheaza acolo, o pune de-o parte. Pot fi cu succes folosita pe post de agenda, chestie pe care o si facea un fost iubit. Imi spunea ce are de facut pe parcursul unei saptamani, ore, date, intalniri. Era imposibil sa rateze ceva. Imi amintesc cele mai cretine si stupide detalii. Imi este imposibil apoi, oricat de tare as incerca, sa le uit. Le stochez acolo de parca as avea si ce sa fac cu ele. Nu la fel se intampla cu informatia citita de exemplu. Nu am la fel de dezvoltata memoria vizuala. Nu retin nume si botez pe toata lumea in prima faza. Cifrele, sunt pentru mine un calvar. Nu le retin si basta. Zile de nastere, stiu vreo cinci pe de rost si alea retinute din greseala. Ramane insa nenorocita de memorie auditiva. Astfel am ajuns sa am mintea plina cu o caruta de informatii complet inutile. Printre ele se numara: de cate feluri sunt razboaiele de tesut, ca sunt unele pentru covoare mari si unele facute pentru carpete si covoare mici (pe bune, puteam sa traiesc fara sa stiu asta). Despre motociclete stiu cam tot ce se poate stii, pot face oricand praf un barbat la cate informatii despre aceste vehicule am in cap. De cate tipuri sunt, capacitate, modele etc. Acum vreun an de zile, un instalator s-a apucat sa imi spuna pas cu pas cum trebuie inlocuita o teava de la chiuveta, Evident ca acum nu reusesc sa mai uit chestia asta, pe care nu am motive sa o stiu. Daca am nevoie de inlocuit tevi, ma duc si chem un instalator, nu ma apuc eu s-o fac. De multe ori sunt intrebata de ce refuz sa ascult cate un personaj din jurul meu. Si nimeni nu intelege faptul ca, de cate ori apare cate un prost langa mine la masa, si incepe sa vorbeasca, ma ia groaza. Ii voi retine pentru tot restul vietii mele toate prostiile, fiindu-mi imposibil sa le mai uit vreodata.

Cineva sa ne opreasca!

Pe la 10 aseara, am hotarat sa ies la o inghetata in centrul Craiovei. Caldura mare, inghetata buna, companie placuta. Dupa o taina de vreo doua ore, plecaram catre masina. Iar amicul meu imi atrage atentia catre blocul de la "Casa Alba" (pentru cei care nu au fost niciodata in Craiova, este unul dintre cele mai vechi blocuri, situat in zona centrala a orasului, cu o arhitectura deosebita fata de blocurile comuniste ale orasului). "Uite cum e asta facut, vezi? E din doua sau mai multe bucati?" imi spune si imi arata ciudatenia care structureaza blocul. De acolo am uitat complet de masina si am trecut la analiza cladirilor din centru. Si am trait o viata in Craiova, dar niciodata nu m-am uitat atent cat de ciudate sunt cladirile. Bucati din mosii, ramase parca din greseala, peste care s-a construit ciudat si pe care si-a pus comunismul amprenta si pe care si-a pus si post-comunismul si democratia amprenta. O sorcova din punct de vedere arhitectural, din care nu intelegi nimic. Nimic nu e vechi, nimic nu e nou, totul este alan-dala. Cladirile de pe Lipscani sunt cazute in paragina complet, sau modernizate dupa urechea vreunui proprietar cu zel, care a distrus toata frumusetea lor, iar in lumina noptii, arata ca scoase din filmele de groaza. In zona teatrului de papusi, la fel, teatrul insusi este lasat in paragina de ani de zile. Nu ne intereseaza de nimic din jurul nostru. Distrugem totul cu nepasare, parca dupa noi s-ar asterne doar potopul. Iar dupa sorcova din centru, ma uitam la blocul in care stau eu. Trei apartamente au izolatie exterioara galbena. Alte trei, portocalie. Pe alocuri cate un chit ciudat, de culoare alba, sta proptit pe pereti, parca special sa faca totul cat mai urat. Si...sincer...cineva sa ne opreasca. In ritmul asta vom distruge si vom urati tot. Si da, cred in liberul arbitru, da` in cazul nostru, acesta este distructiv.

Absentai fara sa vreau

Nu ca nu as fi avut subiecte, nu am mai scris nimic. M-a palit odata cu pacatoasa de caldura si lenea in moalele capului, si nu avusai pic de inspiratie creativa. N-am nici azi, da` zisai sa ma chinui nitel. Ce se mai intampla in perioada asta? Pai, Olguta Vasilescu dadu cu pumnu` in birou` de la primarie si se taie panglica la doua bulevarde, aproape se termina si pasajul suprateran si-o rezolva si cu Universitatea Craiova. Ion Prioteasa puse la cale primul proiect mare in colaborare cu primaria Craiova. Marian-Jean Marinescu se mai dadu nitel la prefecta. Prefecta continua sa il ignore si demara actiunile de prevenire a lesinaturilor in strada din cauza codurilor galbene si portocalii de canicula. Nastase isi trase un glont in gat, facu nitel pe victima si ajunse acolo unde ar fi trebuit sa se duca din prima clipa, fara circ. Ponta plagie un pic, asa si inventa o diploma pe care n-a avut-o niciodata. Iar pe Basescu il suspendara. Ce urmeaza? Pai urmeaza sa mergem la referendum si sa glasuim daca mai vrem pe Basescu sau nu. Intre timp, mai bagam o campanie electorala care o sa ne capieze pe facebook.

Cam pana unde merge aroganta?

Eeeee....baieti si fetiteeee...mailul meu este mereu plin de surprize. Si daca uneori primesc cate o reteta de marit penisul, de alte ori primesc diverse de la institutii, de obicei de stat. Astazi a fost una din zilele in care am primit un mail de la o institutie. Nu cred ca as fi stat sa il citesc, daca, n-ar fi avut titlul: "Hai la mare", trimis de Sindicatul Forta Legii. Ca sa nu ziceti ca sunt egoista, iaca-ta textul complet al mailului.  




"Salariatii bugetari au fost privati pentru anul 2012 de dreptul de a beneficia de bilete de odihna subventionate de la buget, asa cum au fost obisnuiti anul trecut si pana in anul 2009.

             Guvernarea anterioara a decis sa nu prevada in bugetul pe anul 2012 al Casei Nationale de Pensii Publice (CNPP) sume din care sa subventioneze o parte semnificativa (50-75%) din pretul biletelor la munte si la mare pentru bugetari, astfel ca actuala Putere, chiar si daca ar fi dorit sa corecteze aceasta nedreptate, nu ar mai fi putut pentru anul 2012, din cauza termenelor mari, de luni de zile, necesare pentru includerea acestor sume in buget si organizarii licitatiilor cu operatorii din turism.

             In conditiile date, Biroul Executiv al Uniunii Sindicatelor Functionarilor Publici si Personalului Contractual „Forta Legii” a decis sa negocieze direct cu operatorii de turism de pe litoral oferte dedicate in exclusivitate membrilor de sindicat ai sindicatelor care fac parte din federatia noastra sindicala.

             Ofertele speciale negociate se vor gasi in exclusivitate pe site-ul nostru www.fortalegii.ro, urmand ca fiecare membru de sindicat sa poata beneficia de aceste oferte in limita numarului locurilor disponibile pe fiecare serie, adresandu-se sindicatului din care face parte.

             Ofertele au fost negociate pornind de la pachete minimale, cu cazare si mic dejun, dupa caz, care sa poata asigura o flexibilitate mai mare si preturi de baza cat mai reduse, dat fiind ca nu mai exista subventii.

             Doritorilor le stam la dispozitie si le uram, de pe acum, concedii placute!

OFERTELE ACESTEI PERIOADE -   preturi pornind de la:

266 lei/pers./6 nopti cazare, EFORIE SUD, Hotel * *, cu mic dejun inclus.

315 lei/pers./6 nopti cazare, MAMAIA, Hotel * * *, cu mic dejun bufet suedez.

336 lei/pers./6 nopti cazare, OLIMP, Hotel * *, masa cu fisa-cont de 120 lei/pers."

Si de aici incepe problema mea. Dupa ce mi-am sters o lacrima cursa pentru saracii bugetari, care au fost victimele unor bestii si nu si-au facut concediul din banii mei si ai tai, a inceput sa mi se bata ochiul. Semn rau! Adica, functionarul lu` peste, care ma trateaza ca pe un gunoi atunci cand am nevoie de el, acelasi care este deranjat de prezenta mea mizera, isi face concediul din banii mei, iar cand nu face asta, plateste pretul de mai sus pentru un sejur. Pot sa ma plang pana imi pica ochii, la orice agentie si nu voi reusi sa plec la mare o saptamana cu banii astia. Dar...eu muncesc pe banii patronului....astia muncesc pe banii mei...e normal sa aiba si favoruri...

Arabii, politia si lacatul

De mai bine de o saptamana incerc ca tampa sa deslusesc o poveste. Simpla la prima vedere, ma socheaza prin cat de mult poate sa se complice cu buna stiinta. Dar sa incepem cu inceputul. In urma cu vreo zece zile, primesc telefon de la redactie si sunt rugata sa ma duc sa fac o stire, undeva pe langa targul Marlorex. Nu stiam prea multe inainte sa ajung, doar ca in poveste erau implicate niste hale si niste cetateni arabi. Ajunsa la locul faptei, mi se spune care e taina. In anul 2005, Romeo Iustulin, un barbat trecut bine de prima tinerete, cu mainile muncite, a cumparat de la un nea` cateva cladiri, hale, ca sa isi deschida omu` o afaceruta. Dupa ce a dat banii si a semnat actele, a descoperit ca terenul pe care sunt constructiile apartin unei firme a unor arabi. S-a chinuit ceva vreme sa ii convinga pe arabi sa vanda terenul, cum nu a fost chip, i-a dat in judecata. A castigat procesul, instanta punandu-l sa isi ia un executor, si sa evalueze valoarea terenului. Dupa ce a facut asta, s-a stabilit o suma de bani, pe care omul nostru a si virat-o in contul arabilor. Cum firma proprietara a terenului a continuat sa ii faca probleme, Iustulin i-a dat din nou in judecata, de aceasta data pentru ca instanta sa ii oblige sa ii faca si acte pentru terenul cumparat si platit. Este vorba doar de terenul pe care sunt cladirile si patru metri de acces. De aici a inceput nebunia. Firma araba, vazand ca pierde procesul, a inchis portile, a pus un mare lacat pe ele, a pus un paznic si i-a interzis omului nostru accesul in curtea unde are cladirile. Vazand tupeul, omul a sunat la politie. Politia a venit, le-a dat amenda si unora si altora, fara sa verifice actele si sa vada care cum are dreptate si a plecat. Diperat, Iustulin ne-a chemat. Si de aici nebunie. In prima faza am vrut sa vorbesc cu partea araba, asa cum era normal si sa aflu si varianta lor. Arabii au incercat sa ma convinga ca ei au dreptate, pentru ca in hotararea definitiva si irevocabila scrie ca sunt obligati sa permita accesul reclamatului, la mintea lor reclamantul fiind doar Iustulin, ca atare numai el ar avea voie sa intre in curte. Dupa explicatiile lor, am sunat la politie sa vad de ce nu fac nimic si sa aflu oficial care este povestea. La zece minute dupa ce am sunat, trei masini de politie au venit in cea mai mare viteza brusc interesate de ceea ce se intampla acolo. Au luat la sectie atat partea romana, cat si pe cea araba si s-au pus pe deslusit acte. Doua ore mai tarziu, in redactie sunau telefoanele ca in gara. Firma araba ne propunea diverse contracte de publicitate ca sa nu dam stirea. Chestia asta nu a facut decat sa ne irite pe toti la culme, fiind tratati ca un kil de cartofi cu vanzare la bucata si ne-a facut sa incepem sa urmarim povestea. Spre seara, portile se deschisesera. Nici o saptamana mai tarziu, arabii, dis-de-dimineata au pus din nou lacat pe porti. Din nou mi-a sunat telefonul, din nou am ajuns acolo. Ceea ce m-a distrat in ziua cu numarul doi a fost faptul ca in momentul in care m-am dat jos din masina si m-au vazut, o gasca intreaga de barbati cat muntele fugeau de rupeau pamantul prin niste boscheti din spatele halelor. Era partea araba de data asta speriata de presa. Din nou politia s-a facut ca ploua cand au sunat romanii, din nou au venit in cea mai mare viteza cand am sunat eu, din nou s-a gasit solutie sa se deschida portile. A doua zi, din nou, telefon, lacat, lipsa politie, arabi fugind. Sunat, venit politie. De data asta insa, politia l-a sfatuit pe Iustulin sa nu mai sune la presa si sa termine cu ziaristii. Acum, dupa ce trei zile m-am plimbat prin canicula prin praf, dupa ce arabii au incercat sa ma cumpere ca pe cartofi, chiar are cineva senzatia ca voi renunta sa urmaresc subiectul? Iar dupa ce politia da sfaturi sa nu mai fie sunata presa, am sentimentul ca o sa fiu muuult mai interesata decat pana acum sa vad cum se va termina disputa. Nu de alta, da` refuz sa las o mana de arabi sa faca legea in tara mea, pe mana cu politia, platita de mine!

Vezi cum dai cu pumnul, sau cum sa iti distrugi viata

Se intampla ieri, pe canicula, cam pe la ora cand soarele ii bate bine in cap pe craioveni. Colega mea, Ana Maria Galca, fata de treaba si prezentatoarea stirilor la 3TV, pleca linistita cu masina, impreuna cu o alta colega, Laura Patru si cu o prietena. Cum mergeau fetele pe strazile bune de aruncat la gunoi de la noi de tara, Anei i se rupse planetara, fix in drum. Se dadu jos din masina si se puse pe dat telefoane sa fie tractata de acolo. Taman atunci, pe strada, trecea mandra la parinti o fosta campioana la box, cu un Gheo dupa ea. Trecea ca pieton, pe trotuar. Si i se paru ei ca masina Anei nu sta bine, asa ca o lua la injuraturi sa isi parcheze masina in alta parte. Ana noastra, deja batuta de ghinion, ii spuse duduiei sa o lase in pace. Nu apuca insa de terminat ideea, ca duduia se puse cu pumnii pe Ana, in aplauzele dobitocului care o insotea si care urla: "Ha Ha sa vezi ce te omoara campioana". Dupa o serie de pumni, Ana a ramas fara un dinte, cu nasu` un pic pe-o parte si un ochi vanat. Campioana lu`peste prajit, in urma cu cateva luni, plangea prin studioul nostru de teleziviune sa o promovam sa se faca politista ca murea de foame in casa. Am rezolvat-o! Acum are promovare mai mare decat se astepta, ca o promoveaza toate posturile de televiziune, iar nivelul de trai ii este brusc ridicat, intrucat Penitenciarul de Maxima Securitate asigura trei mese pe zi. Si nu inteleg cat de cretin sa fii, sa iti distrugi in halul asta viitorul. Pentru cei cativa pumni pe care, nu se stie din ce motiv, i-a dat, si-a terminat acum intreaga viata, cu un dosar penal. Partea buna este ca isi poate acum perfectiona stilul de box in celula, unde se stie ca viata e mai dura si chiar ai nevoie de violenta.

Tragem linie pro si contra

Ma muscai de limba campania asta, de imi dadu sangele aproape, sa nu zic, sa nu marai si sa nu carai. Da` acusi, ca votu` se incheie, pot sa spun in toata splendoarea ce si cum. Cu cuvintele mele beteage, va spun ca daca o mai vedeam o singura data pe Lavinia Sandru, vomitam. Pe ea! Femeie mai falsa si mai naspa (sunt blanda) decat asta, nu am vazut de cand mama m-a facut. Cand nu erau camerele pe ea, nu stia in ce cavitati sa ne mai pupe. Cum dadeam drumu` la camere, femeia efectiv se transforma. Devenea agresiva, si ne dadea ordine, cand si cum sa ne mai spuna Maria Sa, Doamna Cine Dracu` Esti?! vreo doua vorbe din mizeriile cugetate. Solomon, m-a tarat pe la conferinte de presa. Asta mi-e meseria, nu am avut nimic impotriva, daca nu m-ar fi sfidat, de parca eram la cherem, un intreg staff de campanie asezat vesnic in fata mea, uitandu-se de sus. La asta se mai adauga si personajul caruia am de platit o polita, al carui nume nu l-am spus, da` care se si anume intituleaza Alin Gabriel Oprea, si face parte din cabinetul lui Solomon. Ce imi placu la Olguta. Staff prietenos, gata oricand sa imi aduca imagini daca nu ajung la vreo conferinta. Cafeaua din sediul de campanie, mereu la dispozitia oricarui obosit din presa. Olguta in persoana, calda, dinamica, si chitita sa faca ceva. "Nu ma sperie astia pe mine", imi spune mai acum cateva zile, cand incercam sa ii spun in ce mocirla s-a bagat. Si, la tras de linie, chiar ma bucur sincer ca n-o mai vad pe Sandru prin Craiova (repet, vomitam), si, chiar mi se pare  fantastic sa traiesc intr-un judet si oras dominat de femei destepte.

Cine-a pus marlanii-n drum?

De cateva ore tun si fulger in stanga si in dreapta. Sunt oripilata, dezgustata si furioasa. Satula pana peste cap de marlanie si comportament demn de cocotier, o sa incep prin a va spune povestea de la capat. La finele saptamanii, adica vineri, pe 8 de iunie, la Craiova se intampla Romanian Music Awards (RMA). Inca de la bun inceput, acest spectacol a mirosit a mizerie, ca sa nu il numesc altfel. In primul rand, ca are loc fix a doua zi dupa incheierea campaniei electorale, si se tranforma intr-o manifestare politic ascunsa. Apoi, m-au umplut de draci organizatorii. Ca sa ma pot acredita, ca ziarist, cei de la RMA au cerut sa le scriem minim o jumatate de pagina, plus poza mare, sau sa le dam spatiu de emisie. Adica, eu vin la tine, iti fac reclama, si in loc sa ma platesti tu pe mine ca o fac, ma santajezi? Am considerat ca nu am nevoie de acreditare la un spectacol unde ciurucurile muzicii romanesti or sa se dea in stamba, ca atare am zis "pas". Aceeasi decizie au luat-o si alti colegi de breasla, care au considerat ca 3 Sud-Est lalaind impreuna nu este un argument suficient de bun pentru publicitate gratuita. Am considerat capitolul incheiat. Asta-seara, am plecat spre acasa, ca draga de lume. Am trecut, ca in fiecare zi, prin centru. O gasca de masculi monteaza scena pentru maine. Si nu as fi avut niciun motiv sa ma agit, daca masculii cu pricina, n-ar fi inceput sa se comporte ca niste primate coborate din cocotier. O gasca intreaga, la bustul gol, in centrul unui oras european, urla de mama focului in ce pozitii m-ar aseza si ce mi-ar face. Sa recapitulam: in centru orasului, dezbracati pe jumatate, pe spatiul public, montand o scena pentru care am platit din banii mei, lucrand pe banii mei, aceste maimute scapate de la zoo, topaiau pe niste schele adresandu-mi cuvinte pe care, urechile mele, deloc finute, nu le-au mai auzit niciodata. Cum este posibil sa fiu jignita in halul asta pe banii mei? Cum este posibil sa fie lasati acesti oameni sa se comporte in halul asta? Eu am fost doar una din zecile de femei care au patit acelasi lucru zilele astea. Eu una am facut o sesizare politiei care avea o masina parcata langa. Pentru ca eu sunt ziarist, politistii s-au dus sa ii potoleasca, dar restul femeilor, care nu au statulul meu, cum s-au aparat de marlanii in calduri? Am ajuns sa imi fie jena sa trec prin centrul orasului meu? Nu se poate asa ceva!

Mameloane la primarie

Eu tot spun de ceva vreme, da` nimeni nu ma ia in serios, ca au innebunit toti campania asta. Ziaristi, politicieni, oamenii de rand, pana si cainii comunitari au luat-o razna. Din pozitia mea, trebuie sa recunosc ca ma distrez copios cand ii vad si cand ii aud. Uneori insa, reusesc sa ma socheze. Astazi a reusit sa ma socheze Solomon, care m-a lasat fara grai. Intr-o conferinta de presa, cu toate camerele pe el, primarul in functie al Craiovei a spus ca, la mitingul electoral al contra-candidatei lui, a vazut numai mameloane. In prima faza, am crezut ca nu aud bine. A mai repetat chestia asta de cateva ori. Acum, am doua drame. Drama numarul unu este ca eu nu am vazut ce-a vazut Solomon. Si daca mie imi e ciuda, coloegii mei, barbati, sunt deja in sevraje. Problema cu numarul doi care ma si anume racaie, este ce treaba are primaria cu mameloanele? Adica ce-i place lu` domn` primar, acasa, nu cred ca face obiectul unei conferinte de presa, cand mai sunt vreo patru zile pana la final de campanie electorala. Si constat ca scurgerea timpului, in campania asta, este direct proportional cu numarul de dude pe care candidatii la cel mai ravnit scaun din urbe le pot da. Si Slava Domnului ca se aproprie alegerile, ca altfel cine stie unde s-ar fi putut ajunge, in ritmul asta.

Cu deontologia ce facuram?

Nu stiu altii ce au facut pe la inceputuri de presa, da` eu, nascuta din pisica si chitita sa mananc soareci, am citit deontologia. Mai mult batuta de ai mei parinti, activisti de soi ai condeiului, ma pusera sa jur ca Biblia o pot uita, da` pe asta, ba! Obisnuita sa am cam aceleasi idei cu ai mei colegi, nu crezui ca voi fi vreodata pusa in situatia in care sa ma uit cu groaza in jurul meu si aproape sa ma ia rusinea. Campania asta electorala le dadu colegilor mei de breasla una in moalele capului. Uitara de condei, de obiectivitate, de pozitia aia, conform careia participi si nu te bagi, si se apucara sa arunce cu noroi mai ceva ca rotile unui tractor, in stanga si in dreapta, in functie de ce ii toarna fiecaruia teasta beteaga. Sa nu ma intelegeti gresit. Afinitati am si eu. Sunt om. Ma duc si eu la vot. Insa este strict problema mea cu cine o sa votez. Nu e nici treaba ziarului, nici a prapaditului aluia care imi citeste dejectiile literare. Ma uit si nu imi vine a crede, cum oameni de la care ma asteptam sa aiba o anumita conduita, parca sunt loviti de streche. Mai au putin si impart fluturasi electorali. Ce Doamne iarta-ma s-a intamplat cu observatorul ala din ei, nu am nici cea mai vaga idee. Iar din toata combinatia asta, am inclusiv eu de pierdut. Cum o sa ii explic maine, politicianului pe care l-am prins cu mata in sac, ca eu in realitate nu am fost catelul lui de campanie?

Daca nu mergi la vot, sa nici nu te plangi dupa!

Un site din Craiova a facut un sondaj de opinie, recent. Cei mai multi craioveni care au participat la sondaj au spus ca nu vor merge la vot. Aici incep sa ma enervez. De ce? Pai e simplu. In primul rand, am dreptul sa aleg ceva. Orice. Nu imi plac candidatii clasati in primele locuri? Votez cu al treilea, cu cineva. Pentru ca este dreptul meu sa o fac. Imi exprim ideea, optiunea. Iau o atitudine impotriva unui candidat sau mai multi, asigurandu-ma ca prin lipsa mea nu castiga. Conform noii legi, nu mai este nevoie ca un anumit procent din electorat sa fie prezent la urne ca sa fie indeplinit pragul electoral. Si trei oameni daca voteaza, aia trei si-au ales, primarul, in cazul de fata. De ce sa las turma sa decida pentru mine? Iar daca tot a decis, macar am incercat sa spun ceva, sa fac ceva. Atat cat am putut. Aud de doi ani de zile o caruta injurand PDL-ul. Ii intreb cu cine au votat si imi raspund linistiti ca nu au mers la vot. Atunci cum ai tupeul sa te plangi? De ce deschizi gura acum si cand ai avut sansa sa spui ceva ai tacut? Taci in continuare, prietene. Taci pana cand vei face ceva ca sa ai dreptul sa vorbesti! Ne plangem de clasa politica intr-una. Ei bine, imi pare rau sa va anunt, au fost alesi de aia care au mers la vot. Ca sangele albastru a stat acasa, la caldurica, si a comentat de acolo. Apoi continua sa comenteze, fara insa sa faca ceva. Vrei sa schimbi ceva? Incearca in primul rand asa. Exprima-ti optiunea, oricare ar fi ea. Accepta apoi ideea ca s-ar putea ca nici de data asta s-ar putea sa nu iese ca tine, dar fa-ti curaj sa incerci din nou, si din nou. Pentru ca numai asa poti sa ai un cuvant de spus!

Cine rade la urma, rade dupa campanie

Din prima clipa, cand am facut acest blog, am spus ca sunt complet apolitica. Nu ma intereseaza cine cu cine, care cu care. Nu vrea sa intru in mocirle politice. Meseria mea, nu cultura, ci presa, este cea de reporter de eveniment, ancheta-investigatii. Politica fac o data la patru ani, ca nu am incotro. Mult de munca, putini oameni. Scriu despre toti si toate, ca asta imi e meseria. Si nu as fi scris despre asta, daca aseara n-ar fi fost urmatoarea poveste. M-am apucat ca omu` ieri, sa fac o stire. Despre o strada inundata la noi, la tara, la Craiova. Nici prima, nici ultima, nici de la noi, nici de la altii. Facui o poza. O pusai pe facebook sa se minuneze si aia pe la care n-a plouat. Pe seara, un sustinator al unui candidat al carui nume nu il spun, din bun simt, a inceput sa ma faca mai rau decat ca pe albia de porci. Cum ca as avea bucurii cu unul si altul, ca as tine cu nu stiu cine si asa mai departe. Lumea e mica, iar internetul are si un capat. Personajul in cauza, mana stanga a candidatului (probabil mana cu care candidatul isi trage hartia igienica de pe sul), se numeste Alin (pana ieri, chiar aveam o afinitate pentru numele asta) si lucreaza intr-o institutie publica. Cica nu as fi prima pe care o umple cu mizeriile suferintei lui frustrate, ca au mai fost si altii care au patit-o. Ceea ce personajul in cauza nu ia in calcul, este faptul ca mai sunt fix zece zile pana cand campania asta se va termina. In cea de-a 11-a zi, unde s-o ascunde sa nu dau de el? Ca muschii mei minte nu are, vorba poetului, iar eu o sa imi fac un hobby din a face minim o stire pe saptamana cu el. Partea pentru care va trebui sa imi multumeasca, este aceea ca il voi face vedeta gratuit.  Dar nu stiu daca o sa ii si convina. Ca...vorba aia, gluma, gluma, da` sa vezi ce rad eu!

Mama ei de limba romana

Am mai spus deja ca am in lista de facebook toata suflarea politica din Craiova, care isi face campanie pe peretii mei. Ii spoiesc mai ceva decat obsedatii de graffiti. Deja m-am obisnuit. Nu ma mai deranjeaza. Sterg si trec mai departe. Si as face asta in continuare daca, pe langa teroarea afiselor, nu ar exista si teroarea greselilor gramaticale. Da! Sunt obsedata! Nu suport greselile gramaticale. Daca traiesti in Romania, invata naiba limba pe care o vorbesti, limba natala. Macar pe asta. Deja incep sa innebunesc cand vad "jmecheri", "aluzi", cratime uitate si asa mai departe. Am ajuns la stadiul la care, citind mizeriile incorect scrise, imi pun intrebari despre cum se scrie corect un cuvant. M-am tampit dupa cretini. Nici nu mai stiu pe cine sa dau vina. Pe profesori ca nu i-au invatat bine pe idioti, sau pe idioti ca nu vor sa inteleaga faptul ca nu e cool sa scrii incorect. Si stiu ca nu sunt singura care este scarbita de fenomenul asta. Ca atare, voi lua atitudine. Va anunt, dragii mei, ca din acest moment, o sa va corectez toate greselile gramaticale, in toate posturile de pe facebook, scrisori de amor, comunicate de presa si peste tot pe unde le prind. Asta pentru ca nu va mai suport agramati si cretini!

Barfa saptamanii si sa ne facem cruce

Campania asta electorala am devenit extrem de credincioasa. Cam de trei ori pe zi imi fac cruce cand mai aud si mai vad cate una. Nu ma asteptam ca politica sa ma aproprie atat de tare de divinitate, dar, ia auziti aici una noua si luati de va faceti si voi cruce. Barfa saptamanii vine de la primarul din inimile noastre, neica Solomon. Se apuca domn` primar sa puna la munca silnica si peste program firma care face pasajul din Valea Vlecii. Si incepura oamenii sa munceasca zi de vara pana in seara, ca sa termine inainte de alegeri minunatia pe care o injuram toti zilnic. Atat avant muncitoresc zacu in muncitori, ca asfaltara pe ploaie torentiala. Ploaia insa, le spala nitel si creierii, ca oamenii nu se prinsera ca pe ploaie nu se asfalteaza, ca nu face bine la sanatatea suseselei. Ca atare, dupa ce se udara bine, se dusera acasa, si dis-de-dimineata decopertara tot ce asfaltasera pe ploaie. Si dupa ce imi facui bine cateva cruci pe tema asta, stand stramb, ca cica numai din pozitia asta s-ar judeca drept, ma intreb si eu ca omu`: acum cine plateste asfaltul, mana de lucru, decopertarea si iar asfaltarea?

O gradina mareeee, Doamne

Si am zis sa nu mai fiu rautacioasa. Sa las lumea sa "traieste". Sa imi tin limba ascutita intre dinti si sa fiu draguta, amabila si dulcica. Nu pot si basta. Cum deschid mailul, cum ma paleste cate una. Si in timp ce unii primesc pe mail informatii despre cum sa isi mareasca anumite organe sau cure de slabit, eu primesc ineptii. Astazi m-a palit in moalele capului o stire senzationala. O anumita doamna, nu spun care, ca nu are sens sa o maltratez psihic, a dus cadouri la un azil. Frumos din partea ei daca azilul cu pricina nu ar fi fost unul privat. Nu am nimic cu batranii, din contra, imi sunt simpatici. Nu am nimic cu doamna in cauza. Dar! Pe bune, un azil privat? Batranii dintr-un azil privat au conditii bune spre foarte bune. Rudele lor au bani sa ii tina acolo, sau ei insisi au pensii mari. O camera/luna la un astfel de azil costand undeva la 500 de euro. De ce Doamne iarta-ma, sa le dam tot oameniilor astora cadouri cand la polul opus sunt batranii din azilele de stat, care stau in conditii jalnice, ai caror rude abia traiesc de pe zi pe alta si nu isi pot permite sa ii intretina si zac uitati? Am vazut cu ochii mei atat azilele private, cat si cele de stat. Am cunoscut batrani care stau si intr-o parte si in alta. Am scris destul de mult, pe vremuri, despre situatia in care batranii de la azilele de stat stau. Nu inteleg de ce ne intoarcem atentia spre cei din azilele private, in loc sa ne uitam la cei prapaditi, care chiar au nevoie de ajutor, dupa ce o viata intreaba au muncit ca astazi sa nu aiba nici dupa ce bea apa. http://bbampi.wordpress.com/2008/04/11/ce-se-intampla-cu-batranii-nostri/ si cam asa ajung batranii la azil, si cam asta este povestea lor, pe care eu am scris-o atunci dintr-un azil de stat.

Din meandrele centurii vs pensionari

M-am chinuit ieri cam toata ziua sa va impartasesc ce imi auzira urechiile ale bune si ochii mei cam chiori. N-a fost chip sa imi fac timp, da` le zic azi de bine. Sa incepem cu Lavinia Sandru. Femeia a venit ieri la Craiova, sa sustina candidatura lui Solomon. Eu una nu o agreez. Mi se pare falsa si fada. Frumusica, dar cam atat. Repet, ca sa fie clara treaba, asta este doar parerea mea. Eeee si se apuca mititica sa vorbeasca. Despre Doljchim, despre Basescu, pana cand, mai ca ma facu sa pic de pe scaun cand spuse cu tarie ca ea este politician de centura. Am crezut ca nu aud bine. Dadui sa intreb si pe altii daca mi s-au blegit timpanele, cand Sandru repeta cum ca ea este pe centura si ca asta este brandul ei de care este mandra. Acum, eu nu stiu ce inseamna pentru altii centura asta, da` la noi, la tara, la Craiova, stim cam toti ce inseamna. Daca acolo ii place stimatei doamne, nu putem noi sa si anume in gusturile domniei sale. Si nu as fi comentat prea tare despre conferinta ei de presa, daca nu m-ar fi umplut de nervi la final. Taman cand sa plecam toti linistiti, vicepresedinta UNPR isi lua fetita de mana si ne-o arata, ca sa ne demonstreze, noua, ca ei nu ii e frica sa vina cu fata la Craiova. Ma doamna, sa vezi dracie! Nici noua nu ne este frica sa locuim in Craiova. Ne crestem copiii, nepotii si pisicile pe aici. Mergem la 3 dimineata pe strazi, fara probleme, iesim in oras. Nu ne simtim deloc nesiguri. Nu ne bate nimeni, poate doar soarta cu astfel de personaje. N-am avut timp sa reactionez ca i-au sarit la gat colegii din presa centrala, mai iuti la limba decat mine. Imbufnata si ofuscata, credeam ca nimic nu o sa ma mai amuze, pana cand, Marinica Dinca lovi din nou mailul. Mandru de el, cum este de la inceputul campaniei electorale, in comunicatul de presa Marinica imi dadu de stire ca a avut o intalnire cu pensionarii. Retineti cuvantul: pensionari! La aceasta intalnire, Marinica le-a vorbit batranilor despre noi locuri de munca. Sa recapitulam: pensionarii au aflat despre noi locuri de munca. Nu stiu ce inseamna cuvantul pensionar pentru Marinica, da` din cate imi aduc aminte, pensionarii sunt oamenii care au muncit o viata si acum nu mai muncesc. De ce Doamne iarta-ma, ca mare iti e gradina, sa le spui unor oameni care nu mai au nicio treaba cu piata muncii despre asa ceva?! Si ma amuza mititelu` Marinica. Adica, el chiar incearca, in conditiile in care are de infruntat politicieni cu greutate, ca Solomon si Vasileasca. Se straduie, bietu`. Si i-as da votu` meu, zau, daca nu mi-ar fi teama ca reangajeaza pensionarii si le da smartphonuri pentru noua aplicatie pe care a dat-o la apa.

Ce-i lipsea chelului? Aplicatie smatphone!

Cand sa ma dau batuta si sa cred ca nici astazi nu o sa am nimic de scris, si ca ziua o sa semene cu cea de ieri, imi dadu Marinica Dinca mail. Ce scrie in mail? Pai ca in timp ce candidatii ceilalti la primarie se zbat sa isi dea cu pumnu` in piept despre cum vor face canalizari si vor duce orasu` pan` la cer, el face aplicatie smartphone pentru Craiova. Sa recapitulam: in Brestei nu exista asfalt in multe zone. Canalizarea nu a ajuns peste tot. Eu am apa calda cu portia. Ne mananca literalmente cainii vagabonzi. Preturile la incalzire ne dau bugetele peste cap in timpul iernii si ajungem sa mancam calorifere, ca de mancare nu mai avem bani. Ramanem blocati in case la fiecare fulg de zapada, ca la noi, ca la restu`, ninge iarna cand nimeni nu se asteapta. Muntii de gunoi or sa ne cada in cap. Ce-i lipsea chelului din ecuatie? Pai o aplicatie smatphone. Cu ea sa se spele pe cap pesionarii, care sunt multi in Craiova, cei care abia traiesc de pe zi pe alta si minoritatile care la noi sunt cam majoritari. Am mai bine de trei ore, de cand mai uit la mail si ma scarpin, ca olteanu` in crestu` capului. Incerc sa gasesc o varianta prin care sa fiu sociabila, prietenoasa si sa il sprinjin cumva pe Dinca si aplicatia lui. Nu imi iese, imi da cu radical si nu sunt capabila sa il extrag. Poale lungi si minte scurta cum sunt, aplicatia asta este, din umilul meu punct de vedere, cea mai cretina idee pe care a avut-o vreun candidat pana in acest moment. Evident, topul imbecilitatilor de campanie ramane deschisa, convinsa fiind ca or sa mai vina si altele pana la final.

Mazare de la Constanta fata in fata cu reactiunea

Veni Mazare de la Constanta pe plaiuri oltenesti. Dupa ce aseara s-a dat in barci, aproape la propriu, la concertul lui Bregovic (despre care v-as spune mai multe daca nu s-ar fi pus o ploaie din aia urata care m-a facut sa abandonez misiunea chiar in fata stadionului), se aseza dis-de-dimineata la o cafea cu ziaristii sa povesteasca una, alta. Mie una, sincer, mi-a placut personajul. E excentrit, degajat, chiar daca pe alocuri prea plin de el. Are idei bune si umor. Dar asta este doar parerea mea. Acum, omu` se apuca sa arunce cu namol in Solomon, dupa ce, tot din umilul meu punct de vedere, ii facu deservicii si Olgutei Vasilescu. Pe bune acum, Olguta Vasilescu in campania asta pozeaza in om serios. Nu stiu cat de tare a ajutat-o la imagine Radu Mazare care aseara o tragea de sani...la propriu. Dar, ca sa trecem peste, Mazare de la Constanta, cum spuneam, il facu, printre altele, cu ou si cu otet pe Solomon de la Craiova. Ca nu a facut susele bune, ca nu avem locuinte sociale si ca s-ar deda la sporturi care implica pupaturi in zonele intime ale presedentiei. Si nu m-as fi apucat sa comentez taman subiectul asta, daca nu mi-ar fi aparut pe mail, fix ca ciupercuta, raspunsul lui Solomon, care zice asa: "Referitor la declaratiile primarului Constantei, Radu Mazare, UNPR Craiova face
urmatoarele precizari:
- Radu Mazare nu reprezinta un model pentru administratie, in general si cu atat mai
putin pentru Craiova – un oras bine administrat, cu o strategie de dezvoltare aflata in
plina desfasurare;
- Radu Mazare reprezinta, in opinia noastra, un model doar pentru locuitorii din
Madagascar, acolo unde isi petrece vacantele, in timp ce locuitorii orasului
Constanta asteapta sa le rezolve problemele"
Unde isi face Mazare concediul, chiar nu ma pasioneaza, si cred ca nici pe constanteni nu ii intereseaza foarte tare subiectul. Ma enerveaza insa la culme chestia asta cu orasul bine administrat si in plina dezvoltare. Care mama naiba de dezvoltare, domnu` primar, cand eu trebuie sa las apa sa curga doua ore ca sa imi pot face un dus decent, cu apa calda, apa pe care, evident, calda sau rece, tot eu o platesc. Care oras in plina dezvoltare cand imi e frica sa ies din casa sa nu ma manance cainii? Care dezvoltare cand oamenii dorm pe strazi si locuintele sociale si ANL sunt pline cu pilosi? Nu stiu ce e pe la Constanta. Da` cand ma uit ce e in Craiova si primesc un mail in care mi se spune cat de bine suntem, zau ca ma apuca o mie de nervi si de transpiratii reci. Ceea ce imi provoaca spaime, ca iar va trebui sa astept doua ore ca sa imi pot face un dus.

Eu cui ii dau like?

Multe campanii electorale am trait. Inca de pe vremea cand la Craiova era primar Bulucea si se batea cu Marian-Jean Marinescu pentru votul urbei. Presedinte era Iliescu, iar prim-ministru...dracu` mai stie. Multe fusera si se dusera, dar nici una dintre ele nu s-a tinut pe retele de socializare, ca asta. Astfel, nu stiu altii cum sunt, da` la mine bubuie facebook-ul de afise electorale, slogane si indemnuri patriotice. Lia Olguta Vasilescu pune poze peste poze si ii sare la gat lu` Solomon. Ion Prioteasa nu face niciun pas prin Dolj pana nu isi anunta prietenii mai mult sau mai putin virtuali, dar cu siguranta cu drept de vot. Gheorghe Duduiala (ca sa fiu sincera, de nenea asta nu am auzit pana la campania asta, cica ar candida la primarie) este cel mai vehement dintre toti. Fara niciun pic de vizibilitate, omul nu face altceva decat sa trimita mesaje in nestire pe, evident, aceeasi retea de socializare. Stefan Stoica a fost ieri la o sarbatoare campeneasca. Dupa ce a dat mana cu poporu` a trecut la uploadat. Grupuri, grupulete si grupusoare cu numele candidatului in titlu apar ca ciupercile dupa ploaie, iar orice suflare virtuala este adaugata cu japca in ele. Toata lumea posteaza, uploadeaza, impresioneaza. Isi spoiesc unii altora wall-urile, isi afiseaza pozele care sa scoata in evidenta defectele altora. La cum merg lucrurile, in curand nu o sa mai mergem sa punem stampila pe buletinul de vot, ci vom da "like" pe facebook ca sa ne alegem maretul conducator.

Arta sa fie, da` sa o pricepem si noi

Imi plac extravagantele. Mi-au placut mereu. M-as considera chiar un pic de adepta a artei moderne, ca e vorba de graffiti sau de piese de teatru in locuri neconventionale. Le-am sprijit mereu si m-am dus de bunavoie si nesilita de nimeni in diverse locuri unde s-au facut lucruri de-astea. M-am dus si asta-seara in minunata metropola a Olteniei sa vad o piesa de teatru, credeam eu. Am inghetat ca un caine batut de soarta pe o terasa autohtona ca sa vad...nimic. Ei bine, da, nimic. Un actor cu un talent fantastic, dar care l-a uitat acasa, s-a chinuit sa recite poezii erotice in pauzele unei viori. Nu pricep de ce oamenii talentati vor sa isi lase imaginatia acasa exact in momentul in care au sansa sa o arate intregii lumi. Nu am inteles nici asta-seara de ce un actor ca Radu Tudor a vrut neaparat sa pice in kitsch in loc sa isi arate un pic de spirit creativ. Asta ca tot e duminica seara, iar de maine ne manjim din nou cu namolul campaniei electorale.

Ma dusai pe Transalpina

Si ma urcai vineri seara, cam pe la ora la care se aprind deja luminile in case, in masina. Grup vesel, directia Ranca, Transalpina. Toate-s bune si frumoase cand ajungi pe intuneric, dar cand te izbeste fix in retina lumina de dimineata, incepi sa vezi un pic diferit mizeria din jurul tau. Ranca, pe vremuri, era o statiune salbatica, frumoasa, unde de drag stateai vreun week-end. Acum, Ranca este un mare santier muncitoresc. Vilele se inmultesc mai ceva decat ciupercile dupa ploaie, una langa alta, distrugand tot peisajul superb de alta data. Orice personaj de bine, cu ceva pocneti in buzunar isi incepe o constructie la Ranca, sa dea bine CV. Multi dintre investitorii de bine nu au avut bani decat de-o fundatie. Suficient ca sa strice tot aspectul statiunii, si sa taie o jumatate din padure. Poate in urmatorii o suta de ani, vor termina ceva pe fundatia aia mizerabila inceputa acum 3 ani. Dupa plimbarea din soarele matinal in noul santier muncitoresc din varf de munte, ma dusai pe Transalpina. Ei bine, la pomul laudat sa nu te duci cu sacu`. Peisajul este absolut suberb. Si ar fi ramas asa, daca nu s-ar fi apucat oamenii de bine, probabil rude cu investitorii de la Ranca, sa defriseze tot ce-au prins in cale. Portiuni intregi de padure efectiv sunt puse la pamant ca maharu` cu par pe burta sa isi faca afacere profitabila, eventual pe fonduri europene. Asta in timp ce isi planuieste un concediu in afara tarii, pentru ca "noi nu avem ce au aia". Evident ca noi nu avem ce au aia! Aia au minte suficient de multa sa conserve peisajul. Atractia turistica nu este vila lu` nea Gheorghe, ci ceea ce poti vedea in jurul vilei lu` Gheo. Ne plangem ca nu avem turism. Normal ca nu avem asa ceva, cand ne invitam turistii din tari straine printre macarale si fundatii neterminate. Cand tot ce facem este sa taiem, sa daramam si sa distrugem tot ce ar putea spune ceva despre noi. Si nu m-a palit subit, in moalele capului patriotismul. M-a palit fix in ochi mizeria umana de care dam dovada si pasiunea de-a dreptul sado-maso de-a distruge tot ce este mai frumos in jurul nostru.

Ei da

Imi facui blog. Atat de tare ma fascina prima zi de campanie electorala incat nu m-am mai putut abtine. Tre` sa gasesc o varianta prin care sa afle tot poporu` ce vaz eu. Sa fim intelesi de la bun inceput: sunt complet apolitica! Nu ma intereseaza cine e cu ce partid, ca e verde, portocaliu sau masliniu. Cine se simte, ca atare, ofensat de vreo parere sau crede ca am ceva cu vreun partid, va anunt din start ca nu e cazu` s-o dam in drama queens. Dar, ca sa revenim. Pe-o caldura mare, mon chere, candidatii nostri la functii politice stau precum (nu spun ce) bagati in sedii de campanie de unde privesc cu ingrijorare alegatoru`. Pun la cale strategii, idei, variante. Cine are sediu` de campanie. Cine nu, face ca Stefan Stoica astazi si isi cheama voluntarii chititi pe sclavageala politica in carciuma, sa le explice acolo cum e cu afisu` si cu lipiciu`.